Destâlcuiri

acolo era o ușă. necuprinsă între ziduri. doar o ușă

dreaptă, înălțată din nisipul încins, zărindu-se vag

prin aerul vălurit de cumplita dogoare. roșul amurgului

însângerase nisipul, alungid umbra acelei uși peste dună.

s-a apropiat. a privit. și a căutat rostul. a pășit împrejur.

arsura cărnii încetase să doară. ușa era o întrebare.

nu ducea nicăieri. nisipul în fața ei și în spate. atât.

s-a apropiat. apoi ultimul pas. și-a apropiat obrazul.

venea aer rece dinspre lemnul vechi al acelei uși.

s-a încumetat și a apăsat clanța ușii. iar ușa s-a

prefăcut în nisip, amestecându-se cu restul nisipului

acelui deșert. cu restul ușilor acelui deșert.

***

fiind cel mai înțelept dintre ei a citit. a încercat.

pergamentul era nemaivăzut. orice cuvânt  ar fi scris acolo, literele se prefăceau în argint viu

desfăcându-se apoi

realcătuindu-se într-o scriere neobișnuită

într-un alfabet neștiut, dintr-o limbă neștiută.

nici el, cel mai înțelept dintre toți nu putea desluși. a încercat.

nici el, cel mai înțelept dintre toți, nu putea găsi rostul unei asemenea bizare născociri

a scris „cuvânt” și literele, ca niște vrejuri vii, au început să se așeze într-un nou text

în acea străină limbă.

cel mai tânăr dintre zei auzise despre curiosul pergament. l-a luat muritorilor

și l-a dus sus, la ai săi, la zei. și acolo toți zeii cei mari

și cei mici

se minunau de nemaivăzuta întâmplare. dar niciunul nu știa citi semnele

șerpuind din cuvântul scris

și l-au întrebat pe cel mai înțelept  dintre ei

de unde poate veni așa lucru minunat

el le-a răspuns:

de la zeii noștri!

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa