Telu

Un alt text mai vechi. Care, parcă, mai merită o zi de viață.

-Zi, îmi dai?

Se uită la mine ca un câine speriat, obidit, dar cu un plăpând licăr de nădejde în ochi.

-Ce să-ți dau, Telule?

-Un ban, să-mi iau măngare dă la nonzdop. Grazante, alea-mi blaje mie.

Vorbește poticnit, molfăind cuvintele. Vocalele sunt substituite aleatoriu, e-urile devin ă, i-urile devin î, fără nicio regulă, fără nicio noimă. Consoanele cad ca niște pietre pe caldarâm. Când vorbește i se ițește o șuviță de bale în colțul gurii.

E mare. E mai mare ca mine. Pe față îi cresc smocuri anapoda de barbă. Ochii sunt într-o permanentă agitație, dar mereu cu grijă să evite, temător, privirea celuilalt. Scutură, când și când, din câte un umăr. E mare. Un munte de carne crescută anapoda, fără nicio noimă. Gușă pronunțată, mâini uriașe, pline de răni mai vechi și mai noi. Și murdare.

E murdar. Nu jegos. Nu împuțit. E o murdărie temeinică, cuviincioasă, lustruită și așezată. Pardesiul kaki jigărit, rupt la umeri, mai poartă doar doi bumbi din fala de odinioară a hainei militare. Fesul e murdar și rupt, îi atârnă o ață pe lângă ureche. O bulă de muci se umflă dintr-o nară, se sparge apoi curge pe unde îi e calea. Bate din picioare să se încălzească și privește spre asfalt.

-Io nu fag bani dăn parcări ca băieții da’ tot mefoame! îngaimă.

Îi propun să mergem la fast food-ul de alături și să-i iau ce vrea el.

-Mărjem! zice. Cu dine merg că te jdiu. Da’ a vost un om gare mea zis dot aja și a vrut să-mi dea la muie. Șam fujit. Da’ mefoame.

Îi spun să aleagă tot ce vrea. Îi arăt oferta, ilustrată copios pe panourile de sus, în spatele tejghelei. Puștiul de la casă se uită chiorâș la el, dar nu spune nimic. Telu îmi arată:

-Îmi ei aia?

-Da, Telule! Și mai ce?

-Ji aia. Ji aia. Îmi ei ji aia?

Chiar îi e foame. Măcar de ar putea mânca tot ce a cerut.

Vine comanda. Îi întind tava. Repede aruncă unul dintre pachete în buzunar. Îmi spune, ferind privirea:

-Bentru Sandi!

Nu știu cine Sandi. Mănâncî repede. Hămesit. Îi curg balele. Și mucii. Mă așez din nou la coadă și îi mai comand câte ceva, să aibă la pachet. A terminat. Îi dau pachetul. Îl desface și scoate de acolo totul, bagă tot, îndesat, în buzunare. Ne pregătim să ieșim. Rămâne cu ochii holbați la o vitrină unde sunt așezate jucărelele din oferta de la meniul pentru copii. Îi spun să aștepte. Și mă așez din nou la rând. Îi iau un meniu pentru copii. Îl primește. Pentru prima dată mă privește, cu privirea aia tulbure, care parcă fuge pe lângă mine.

-Uită-te în pachet! îi zic. Ai acolo o jucărie.

Se uită. Scoate jucăria. Se uită la mine cu ochi mari.

-Azda e jugărie!

-Da, Telule!

Ezită o clipă. Se înroșește la față. Tremură.

-Bizda mă-tii, ză-ți dau la muie ji la toată vamilia ta! repetă înjurăturile pe care le-a auzit la alții. Io nus gopil! Ios bărbad!

Iese în fugă, gesticulând, dând din mâini.

Telu e bărbat. E mare. E murdar și e puțin la minte. Dar e bărbat și vrea să fie socotit ca atare.

-Ești bărbat, Telule… – mormăi doar pentru mine. Și ies.

Îl văd așezat pe trotuarul umed. E rezemat de zidul clădirii. Se clatină și se izbește de zid. E o convulsie, un spasm. Îi curg balele.

-Mmmmmm mmmmmm – scoate un sunet gutural de parcă l-ar durea ceva. Îl privesc și nu-mi dau seama dacă să plec sau să mă apropii de el. Plec. E bărbat.

În stație lume de tot felul. Citesc ultimele știri pe telefon. Biden a nominalizat un transexual pentru funcția de secretar al sănătății. Lui Telu îi e foame. Mereu îi e foame.