nu-mi da iertare, încă
privește scara dăltuită în stânca arsă
mi-am istovit anii cioplind
treaptă cu treaptă
iernile mi-au fost daltă
iar nopțile măsura pasului
nu mă întreba unde sfârșește
nici numele păsării care veghează de pe ciotul măslinului
pune piciorul pe cea dintâi treaptă și pășește
nu socoti treptele și nu privi înapoi
urcând vei cunoaște ispita
și osteneala oaselor
sângele va arde carnea puțină a tălpilor
buzele vor crăpa, arse de șoapta demonilor
plămânii vor striga, otrăviți de aerul puțin amestecat cu negură
vei cădea
genunchii îți vor sângera pentru cea dintâi dată
atunci biciul ploii te va ridica și te va mâna către următoarea treaptă
acum te poți opri
răgaz de un blestem și o închinare
ascultă căinarea duhurilor și lasă urma sângelui tău pe tâmpla pietrei
vei simți frigul
piciorul tău nu va mai simți contur al unei trepte
așteaptă iarna
fă-ți din ea daltă
atunci
doar atunci
îmi poți da iertare
