Găina, babele și bufonul

Dacă odinioară bulina roșie a lui Ion Cristoiu moșea o găină aducătoare, pe lume, de pui vii, presa de azi reușește să facă isprăvi și mai grozave. Puii născuți de iubăreața găină nu doar s-ar naște ieșind direct din orificiul adecvat, fără deranul treceri cu ciocul prin coaja oului, dar ar vorbi franțuzește și ar cânta la pian.

La începutul conflictului din Ucraina, am fost izbiți cu o știre care trebuia să ne lămurească, limpede și fără zăbavă, despre eroismul fără pereche și vânjosul sacrficiu al luptăreților ucraineni. Așa a apărut anecdota, scuzați, știrea cu vitejii de pe Insula Șerpilor. Care viteji i-au poftit pe invadatorii rușii să pornească spre pântecele materne. Apoi, devotați patriei, au murit ca la Termopile, cu fermoarul în dinți, luptând până la ultima rație de vodcă pentru bla-bla.

Doar două zile mai târziu apar imaginile. Cu eroii. Luați prizonieri de ruși. Obosiți, jigăriți, obidiți. Nimic din bravura luptătorilor lui Leonidas. Își primeau rațiile și se suiau cuminți în autobuz, în vreme ce rușii îi filmau. Pe chipurile eroilor nu vedeai decât obidă. Nici urmă de eroism. Știrea nu a supraviețuit mult, dar și-a împlinit menirea.

La ceva vreme după povestea asta, a venit o nouă găină. Adică știre. De data asta o bestie de tanchist rus intra, de al dracului ce era, peste mașina unui prăpădit de ucrainean. Găina asta n-a supraviețuit mult. Tancul era ucrainean, la fel și tanchistul, care mai avea și meritul (eroic, desigur) de a fi beat mangă.

După câteva victorii ucrainene notabile, importate din Counterstrike și livrate drept imagini de război, s-a intrat într-o nouă etapă. Prima ispravă a trecut mai puțin luată în seamă. Era un fel de variantă beta a știrilor cu bunicuțe. În știrea asta o mămăiță făcuse pulbere un tanc rusesc doar cu o  greblă. Tanc, greblă, bunicuță, sună, desigur, exagerat, dar, cum spuneam, e doar o variantă beta.

Apoi s-a lansat primul produs quality. O bunicuță a doborât un avion rusesc cu un borcan de murături. Deja discutăm despre un produs realizat profesionist, cu animație de calitate, saramură anti-aeriană și gogonele balistice. Firește că agențiile de știri care au pretenția de a fi luate în serios s-au grăbit să împrăștie gogorița. Și la fel de firesc e că pastramagii de presă au făcut din asta subiect de breichiniuz. Dar epopeea bunicuțelor era doar la început.

După câteva scurte eseuri cinematografice cu băbuțe care dădeau cu sacoșa în tancuri – mișcare strategică foarte inteligentă- a venit marea operă. Baba care a omorât opt ruși cu plăcinta. Acum numărul victimelor diferă, de la oficină la oficină, în funcție de devotamentul față de cauză. În unele locuri sunt 10, în altele 12 ruși, ba pe undeva erau 19. Ideea e că, din nou, principala armă a ucrainenilor, băbuța cu broboadă, a pălit din nou. Amarnic!

Dar niciuna dintre grozavele isprăvi de luptă ale babelor din Ucraina nu atinge performanțele pe care le ating știrile care se screm să-l prezinte pe caraghiosul președinte al ucrainenilor drept un uriaș, o colosală personalitate de anvergură planetară. Bufonul e pus la pozat în costume de luptător, când primejdia e prea mare pentru marele luptător se folosesc pozele de arhivă, că merg la prostime. E târât prin beciuri, plimbat prin decoruri dinainte lucrate, ca să iasă bine la poză. Doar că personajul e labil, imatur, sărman intelectual. Și se vede. Cum scapă din mâna echipei de producători și scenariști, cum o comite. Ba anunță că e ultima oară când o să-l vedem, ba că moartea îl vânează ca pe carcalaci, ba e pus pe bătaie, ba vrea pace, ba nu mai vrea război, ba vrea arme că are chef de scandal. Omul e un balamuc întreg înghesuit în tricou și nădragi.

Apoi sunt grozavele lui sesiuni de videochat, cu parlamente de prin tot felul de țări, gata să aplaude monologul actorului. Cabotin desăvârșit, aplaudat de imbecili desăvârșiți. Orice impuls de solidaritate cu poporul acelui bufon îți e imediat anulat de copleșitoarea jenă pe care o resimți văzând reprezentațiile acestui dobitoc. E limpede pentru absolut oricine că sărmanul caraghios nu își mai e propriul stăpân. La fel și țara lui. Și abia asta e adevărata tragedie.

În vremea asta se născocesc babe războinice, eroi care nu există și grozave fapte de vitejie care n-au avut loc. Deși deznodământul e unul singur și e previzibil. Circul și panarama cu babe și actori de mâna a șaptea nu folosește nimănui. Rectific, nu le folosește ucrainenilor. Cum nu le folosește statutul de noua rasă aleasă – refugiații albi. Altora, da, le folosesc toate astea. Iar guzganii de presă, de fapt, pe acei alții îi slujesc. Nu pe ucraineni – care, da, trec printr-o dramă. Sigur nu pe ruși – care și ei, încă o dată, se confruntă cu un bizar tragism care pare să fie parte a destinului lor. Și categoric nu pe români. Sau pe francezi, canadieni și americani. Pe scurt, nu popoare. Dar în lumea asta, în afară de popoare, mai există unii. În vreme ce noi căscăm gura la eroismul din anecdotele cu babe, ei ne numără. Și indiferent cum numără, mereu, invariabil, socoteala iese la fel: suntem prea mulți. Iar asta impune niște măsuri.