Ori de câte ori apare un subiect, o știre care ar putea conta, a devenit aproape o certitudine, ni se sugerează, ba nu, ni se impune o anume perspectivă. Există o cheie de lectură, de descifrare, care, suntem somați, este obligatorie. Procesele raționale complexe sunt prohibite, raportarea la alte repere decât cele deja indicate e inadmisibilă, tentativele de evaluare obiectivă sunt blamabile.
Aproape invariabil cheia de interpretare ne e livrată sub forma unor comicării împachetate în ifose, cu pretenția de a trece drept gravă rostire. Și invariabil e vorba de aceeași rețetă: niște personaje pe care avem îndatorirea de a le socoti vedete. Algoritmul nu se schimbă nici el prea mult. De regulă e vorba de un personaj, cel mult două, cu o anume notorietate, în însoțire cu o liotă de cineva despre care nu-ți dai seama dacă trebuia și de ce trebuia să fi auzit. Plus criteriul diversitate.
Se alege un președinte, ori un primar sau un șef la strungărie? Nicio problemă. Apar vedețașii să-ți zică ce să faci, care de calea dreaptă și de ce ești un măgar dacă faci altfel. L-a bătut poliția pe unu’? Nicio grijă. Vine Tom Hanks, însoțit de echipa de „cum nu știi cine sunt eu?”, care bifează riguros toată cromatica curcubeului și te lămurește la ce trebuie să dai foc. S-a dat cu pandemeală? E în regulă, cutărică actoraș e liber joi, așa că o să filmeze el, împreună cu niște oarecine, ceva în baie și o să-ți zică în ce fel trebuie să îndeși cârpa în bot. Se dă cu vaccin în populație? Foarte bine, ai privilegiul de a fi contemporan cu Tom Hanks, care, ai ghicit, se pricepe și la asta. Așa că el, împreună cu niște juveți, de varii culori și dezorientări sexuale o să îți spună cât de des să bagi acul în venă.
Dacă începe un război pe undeva, iar din războiul ăla nu câștigă cine trebuie destule parale, atunci e cazul să lămurim repede șeptelul ce are voie să înțeleagă, cu cine are obligația să fie solidar și pe cine să înjure. Poate Tom Hanks e ocupat, că tocmai filmează, în bucătărie, pentru un clip în care îl laudă pe Biden pentru luciditate, viziune și integritate. Așa că iei niște neisprăviți, anunți dinainte că sunt vedete, ca să fie clar, și îi pui la treabă. Puțină muzică, niște imagini alb-negru care să livreze corazoneală conform rețetei și e gata.
Mesajul cel mai frecvent și cel mai insistent repetat de tipul ăsta de dornici de băgare în seamă e că e nasol. Că lumea e condusă de niște hodorogi albi și de aia e nasol. Adică albi, bărbați și bătrâni. Jos patriarhia! Jos privilegiul albilor! E un mesaj susținut și impus de oameni care știu ce spun: Bill Gates, Warren Buffet, George Soros, Joe Bide, Jeff Bezos, Bernie Sanders etc. Adică niște moșnegi albi. Da. Nu comentați, că n-are rost.
Ideea e simplă. Orice faci, trebuie să te gândești bine înainte. Ce ar face Bill Gates? Ce ar spune Jeff Bezos? Oare Tom Hanks e de acord să merg la Kaufland sau ar fi de dorit să aleg Lidl? Tom Hanks ce o zice de prețuri când face plinul? (Aiurea, nu-și face el plinul și i se rupe, dar ce mi-ar zice el mie, aia contează) Dacă iau liftul, în loc să urc pe scări, oare nu face Tom Hanks un filmuleț în care să dea cu mine de pământ?
Zilele trecute am dat peste un vechi interviu cu uriașul Jean Gabin. Concis, înțelept și cumsecade, Gabin răspundea la ce era întrebat, fără a da cuiva povețe. De mai multe ori alege să răspundă: nu știu. Insistențele celui care îl intervieva, dornic să fie luat în serios, nu-l clinteau pe uriaș. La o întrebare cu teme politicești, care aproape sugera răspunsul care ar trebui livrat, Gabin îl privește în ochi și-i răspunde sesc: nu-i treaba mea! Insistențele gazetarului se izbesc de zid. Nu-i treaba mea!
Citesc gazetele. Dau un ochi peste știri. Într-un colț, îl văd, Tom Hanks stă pe vine, gata să sară, să-mi vină în ajutor, să-mi spună ce am voie și ce nu. Dar eu vreau să știu ce ar fi făcut Jean Gabin. Asta e tot. Sau Lino Ventura.
Jean Gabin – Maintenant Je Sais