Urlet

Articolul precedentDouă anti-poeme
Articolul următorPietre

Odinioară, universul meu, al fiecăruia dintre noi, era alcătuit din câțiva oameni. Câțiva prieteni, membri ai familiei, ceva colegi de muncă, un inventar de cunoscuți. Unii făceau parte din lumea noastră încă de la nașterea acestei lumi. Alții primiseră acolo adăpost vremelnic, pe care îl locuiau la schimbarea anotimpurilor. Cu fiecare dintre ei aveam raporturi mai limpede sau mai tulbure definite. Existau ritualuri ale apropierii, un complicat ceremonial al validării și uneori ostenită strădanie de aducere aminte. Dar era, cumva, simplu.

Celelalte chipuri care ne vizitau existența veneau de pe ecrane, de pe coperți de cărți sau din cine mai știe ce istorii. Ne apropia de ei povestea, ne despărțea de dânșii, util, biografia.

Apoi am descoperit că putem lărgi universul, că îl putem face tot mai încăpător. Venise printre noi minunea tehnologiei care născocea comunități fabulatorii. Ne-am trezit năpădiți de un potop de chipuri, de  o revărsare de prieteni și vizitatori ai existenței pe care tocmai o scosesem pe tarabă. Și ne simțeam puternici, vrednici și de soi, de vreme ce stăpâneam univers atât de vast și populat. Ne vorbeam tot mai rău și tot mai puțin, dar bifam, cu sârg și nevoiașă disperarea acoladele prezenței noastre.

Am învățat să mârâim, să chicotim, să ne revoltăm, să ne înjurăm, iubim, certăm, răstim, mirăm. Totul virtual. Pe tărâmul nimănui, pe ulițele lui niciunde. Ne numărăm scrâșnetele și ne schimonosim fotografiile, în care nu se mai văd chipuri, ci spectre. Consumăm conspecte de văzduh, aproximări de emoții, reziduuri de înșine și colosale cantități de nimic.

Istoava minții nu ne încurcă. Avem un univers dens populat. Cu făpturi pe care, altădată, le-am fi numit semeni.

Dacă urli, în noul univers, întotdeauna te va auzi cineva. Și va urla cu tine. Sau va hlizi. Sau va ceva. Ai uitat cum e să urli pe dinăuntru. Și cum miroase sângele țâșnind din rană. Trebuie actualizată aplicația pentru fericire, iar cea pentru visat are nevoie de reinstalare. Sau poți folosi varianta premium a universului, acum cu 50% mai ieftină, cantitate dublă de pisici și like-uri garantate.

Și simți nevoia să te oprești. Din tot. Din viața asta. Să poți să urli fără să te însoțească alte urlete. Pentru că e doar urletul tău. Pentru. Că. Urli. Și oricum nimeni nu te aude. Toți văr doar grimasa de pe chip.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: