Apocalipsa revărsată din megafoane, girofaruri, măști pe figură, armata scoasă în stradă, totul pentru că statul vrea să ne păzească de boleșniță. Același stat care belea bugetul pentru sănătate, dar umfla bugetul pentru securime, închidea spitale, dar născocea noi securici, hingherea medici, dar îi pupa în cur pe securici. Și? Au venit informările, avertismentele securicilor la vreme pentru ca statul ăsta dezarticulat să fie așa cum se cuvine pregătit? Nu știu. Știu că până acum o săptămână și puțin, pe aici, bulibașele statului român se jucau de alegerile anticipate, de-a baba oarba cu „guvernul meu”. Și atunci or securicii sunt incompetenți, ori bulibașele dau dovadă de o iresponsabilitate criminală. Și de la ei așteptați soluții acum, când lucrurile încep să arate tot mai rău?
Avem o criză. Despre care presupunem multe și știm puține. Pentru că ceea ce ni se spune nu se prea potrivește cu ceea ce ni se întâmplă. Criza asta ne îngăduie să vedem unde suntem. Infrastructura de sănătate e la pământ. Pentru că grija ăstora a fost să se apuce de privatizat sistemul de sănătate, hăituind sistemul public. Iar sistemul ăla privat anunță ba că își închide porțile celor care s-ar putea îmbolnăvi acum, ba că e gata să-i testeze pe doritori la prețuri de speculă.
Economia e în vrie. Iar adevăratele proporții ale dezastrului se vor vedea pe măsură ce trece timpul. Pentru că economia noastră e dependentă de capitalul străin, e controlată de acesta. Micul negustor, producător, întreprinzător autohton a fost fugărit, hăituit, călcat în picioare. Am devenit un popor de destoinici consumatori de aluat congelat. Ce poate descrie mai bine neisprăvirea la care am ajuns decât asta?
Am sacrificat totul, suveranitate, demnitate, în numele idealului european. Am vândut tot ce aveam mai de preț pentru că doar așa, ni s-a spus, vom găsi prosperitatea. Am crezut orbește în principii, valori pe care cei care ni le recitau nu dădeau doi bani. Ni se vorbea despre unitatea, solidaritatea europeană. Poftim! Le vedeți acum în toată splendoarea!
Atâtea voci spun că nimic nu va mai fi la fel. Și au, poate, dreptate. Nu noi vom decide cum va fi. Au decis deja alții.
Stați în casă. Evitați contactul cu semenii. Ascultați fără crâcnire ce vă spun sclipitorii. Și veți supraviețui. Veți fi lăsați să supraviețuiți. Cei mai mulți dintre voi.
Ar fi păcat să nu apreciem munca celor care de mai bine de 30 de ani încearcă să aducă ceea ce cânva era națiunea română în stadiul (halul) în care ne aflăm astăzi. Ce ar putea fi mai pervers decât să îl adulezi pe cel care te ucide câte puțin în fiecare zi? O fi sindromul Stockholm?
Molima de care suferim noi nu vine de la capătul răsăritean al Drumului mătăsii, nu a apărut la sfâșitul anului trecut și nici nu este răspândită de semeni inocenți…
Maladia – incurabilă – vine de undeva din ADN-ul nostru, probele sunt indubitabile și sunte legate întotdeauna de sfârșitul unora de-ai noștri: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nicolae Titulescu și mulți alții, ale căror sorți au reconfirmat că nimeni nu-i profet în țara lui, mai ales într-a noastră!
În zilele noastre, Fanarul a fost înlocuit în mintea și inima celor dornici de închinăciune, de Apus, tărâmuri unde munca este apanajul prostului – venit de regulă, de la Răsărit -, specula și speculațiile fiind sursa belșugului, belșug care este cu atât mai deșănțat cu cât este mai puțin fondat pe valoarea paralei cu adevărat muncite.
Komisarii de la Răsărit au fost înlocuiți de cei de la Apus, teroarea instaurată împotriva gândului liber, de ”turiștii” veniți pe tancuri cu stea roșie a fost înlocuită de agresivitatea dusă la extrem a vlăstarelor securiștilor al căror crez etern este ”La vremuri noi, tot noi!”
Ocupanții de dinainte au poftit la resursele noastre naturale și au luat câte ceva… Ăștia de-acum au poftit să ne și dăm foc la casă. Am făcut-o și p-asta, numai că să ne primească în clubul lor dar, surpriză: locurile erau ocupate! Așa că, am fost fericiți cu un loc pe strapontină! Slugărnicia noastră față de noii stăpâni a fost atât de dezgustătoare încât ne-au repudiat și ai noștri, refuzându-ne apartenența la Grupul de la Vișegrad, unde ar fi trebuit să fim de drept, în considerarea acțiunilor noastre față de Ungaria, în 1919, de Polonia, în 1939 și față de Cehoslovacia, în 1968…
Securiștii de astăzi și rezistentul lor braț, copii identice ale unui Dinu Păturică modern, stau ascunși, nu ies în piață pentru a demonstra împotriva corupției care ucide în Spitalul Județean Suceava, nu aprind luminițe împotriva achizițiilor supraevaluate de măști chirurgicale, de la firme care au ca obiect de activitate comercializarea de alcool și tutun, nu se revoltă la anunțul că România a suspendat sistemul de protecție al drepturilor omului și nu-i aleargă pe Primul Meditator al țării și pe bardul lui, pentru a le arăta obrazul, nu donează sânge (poate că nici nu ar fi indicat…), nu se oferă voluntari, pentru a-și ajuta semenii în nevoie… Acești indivizi cu apucături de vechili – tehnocrați -, pentru unii, nu au conștiința apartenenței la o națiune și o patrie, pentru ei este chiar rușinos și demodat să-ți iubești Patria iar sintagma ”chiar cu prețul vieții” din jurământul pe care unii dintre ei l-au prestat cu mâna pe drapel, este o formalitate stânjenitoare!
Ceaușescu se răsucește-n mormânt de invidie, văzând că aștia au reușit acolo unde el a eșuat: crearea ”omului nou”; de-abia acum ne este clar tuturor că metoda a fost cea care a făcut diferența: niciodată școala, educația și cultura nu au generat asemenea erori sociale! ”Academiile” înființate de semidocți susținuți de menajeria politică au generat focarele unde a fost asamblate serii de ”oameni noi”. Atent selecționați, cu trecut cel puțin dubios, pentru a li se asigura obediența, semidocți și grobieni, pentru a se simți bine numai între ei, tarați de cât mai multe vicii, pentru a fi dependenți față de stăpânii lor. Acești indivizi sunt robii propriilor interese, – în imensa lor majoritate, nelegitime și meschine – iar dacă acestea o cer, vor închide spitale fără să le pese că din această cauză vor muri cei care le-au construit, vor tăia pensii și salarii, deși știu că sunt ale celor care le-au plătit, asistența medicală de la naștere și până astăzi, alocațiile, studiile, taberele și bunăstarea, vor găsi întotdeauna metode pentru a închide afacerea vreunui compatriot care, în nebunia sa, a crezut că poate supraviețui onest în economia reală și nu ”de cumetrie” cum o califica unul dintre artizanii actualei societăți, pentru ca astfel, să se facă loc afacerii venite de la Apus…
Știm să producem și să transportăm energie electrică dar suntem proști: nu știm să o vindem, așa că vin unii să ne ajute! Știm să extragem și să prelucrăm țiței dar nu știm să vindem produsele astfel rezultate, așa că vin unii – ce să vezi? Tot de la Apus – că să ne ia în stăpânire benzinăriile. Din bruma noaștră de câștig ne constituim fonduri de asigurări sociale, de sănătate, de șomaj și boli profesionale dar – surpriză! – suntem idioți, astfel că nu avem capacitatea de a le administra așa că vin unii – ați ghicit! – să gestioneze banii noștri.
De fiecare dată ni s-a servit ca justificare, repetat până la sațietate, că ”statul este un prost administrator”. Adevă spus doar pe jumătate: statul condus de EI este o adunătură de tâlhari!Ticăloșenia celor care, cu 40 de arginți zornăind în buzunar, argumentau astfel cadourile făcute străinilor omniscienți și omnipotenți este devoalată astăzi, când guvernele Franței și Germaniei anunță public, fără echivoc, faptul că, în ipoteza în care ”afaceri din domenii strategice vor fi puse în pericol” le vor naționaliza! Nu-i aud pe slugoi răgnind către Macron și Merkel: ”comuniștilor!„ dar am unitat puterea exemplului: Primul Exeget al Constituției, amator de dudblu standard, care ”nu comentează ce se întâmplă în alte state”, după cum răspundea la o întrebare referitoare la modul de acțiune al jandarmilor francezi în timpul revoltei ”vestelor galbene”, el este interesat de comentariile favorabile găștii sale, pe care le fac reprezentanții altor state în România, de cele mai multe ori, cu încălcarea dispozițiilor Convenției de la Viena, dar de fiecare dată, răsplătite generos: martoră îmi este lista membrilor Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea.
Cei mai mulți vor supraviețui… Care va fi prețul?