Moțiunea de cenzură ne-a amintit tuturor că nu doar pesediștii pot dărâma guvernele PSD. Uitasem că o astfel de chestie e posibilă. Dar, iată că liberalii, dând dovadă de o orbanizare exemplară, au strâns dosar cu dosar, pardon, vot cu vot și au dat cu mandolina în țambal. Năucă, așa cum e în fiecare zi de joi, vineri, sâmbătă, duminică, luni, marți sau miercuri, doamna Viorica a continuat să o țină langa cu buna ei guvernare.
Indiferent care ne sunt simpatiile politice, moțiunea de cenzură e un exercițiu perfect constituțional, perfect legitim. Și a trecut. Pentru că dosare, pentru că gluten, pentru că… pentru că a trecut. Punct. Vorica Dăncilă rămâne la catastif ca prima femeie prim ministru a României, șefă peste o guvernare mediocră, dar umflată de ambiții imposibil de argumentat. E perfect probabil ca în același catastif să fie notat și că ea, necunoscându-și lungul nasului, a îngropat, poate, pentru vreme bună PSD.
PSD a reușit ca, în cei trei ani de la câștigarea alegerilor, să dea trei panarame de premieri. Oricât de detestabilă ar fi fost opoziția, oricât de intens frecușul lui Iohannis, nu există nicio scuză pentru calitatea mizerabilă a celor propuși la șefia guvernului și a multora dintre cei care au împuțit scaunele ministeriale. Încăierarea permanentă din interiorul partidului, epurările idioate și umflarea în foale a imbecililor ambițioși a născut, firesc, o uriașă lehamite chiar și printre cei mai loiali susținători. Dincolo de manevrele lui Iohannis, de jocurile securiste de culise, ieri am asistat la rezultatul firesc al câtorva ani de ezitări, gafe și indecizie.
Pierderea guvernării nu este o catastrofă. Ar putea aduce o mobilizare a propriului electorat, dacă altul ar fi fost candidatul PSD pentru prezidențiale, dacă altfel ar fi arătat conducerea partidului. Mediocritatea (dulce eufemism) înfiorătoare a doamnei Dăncilă anulează, din start, acest posibil efect. Ca să fie limpede, pentru problemele de azi ale pesediștilor principalii vinovați sunt pesediștii. Lipsa unui lider respectabil, guvernarea după ureche, permanenta teamă de dosare și interminabilele lupte intestine i-au adus aici.
Nu sunt mulți cei care azi, se bucură de credibilitatea și respectabilitatea de care ar fi nevoie pentru a reconstrui acest partid căzut pe mâna unor mediocri. Șerban Nicolae ar putea fi unul dintre cei care au ceea ce ar trebui. Mai sunt, poate, câteva nume. Dar cei care trebuie să decidă sunt pesediștii. E momentul în care ei vor trebui să arate propriului electorat dacă au băgat ceva la cap sau nu. Sau vor descoperi că acesta este doar începutul.
Despre cine și cum va fi guvernată România de acum încolo vom avea vreme să vorbim. Dincolo de epoleți, puține lucruri îi unesc pe cei care au reușit ieri să adune majoritatea necesară pentru a dărâma vioricul. Iar lucrurile care îi unesc la dărâmări nu ajung când vor trebui să înceapă să construiască. Despre asta vom mai vorbi.
