Politica S.A.

Articolul precedentVerde Galben
Articolul următorDespărțirea de ceilalți

Conexiunea dintre lumea afacerilor și politică nu mai este, de multă vreme, acel Yeti, animalul fabulos despre care mulți vorbesc, dar a cărui existență e incertă sau imposibil de demonstrat. E, într-o bună măsură, chiar firesc. Politica este și trebuie să fie guvernată de grupurile de interese, altfel devine de sens.

Deși termenul grup de interese are o rea reputație, în principiu, nu ascunde nimic malign. Cu toții suntem, într-o formă sau alta, parte a unui grup de interese. Pensionarii care au nevoie ca veniturile lor să fie, cel puțin, protejate, șoferii care doresc drumuri mai bune sau pasionații de sport, care și-ar dori stadioane mai moderne. Distincția dintre aceste grupuri de interese și cele ale marilor afaceri e dată de mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a convinge politica să le preia agenda. Această distincție devine cu atât mai evidentă cu cât, de foarte multe ori, interesele diverselor categorii de cetățeni se află fie în competiție, fie în conflict cu interesele marilor corporații.

Politica este o întreprindere costisitoare, politicienii sunt, de regulă, foarte preocupați de propria prosperitate, iar marile afaceri au resursele cu care pot satisface, fără mare efort, ambele nevoi. Lucru care nu se poate spune despre alte grupuri de interese. Așa  se face că, astăzi, influența (unii vorbesc chiar despre control) pe care o exercită afacerile asupra politicii a ajuns la cote alarmante, vorbindu-se chiar despre privatizarea democrației sau anularea ei.

SUA are un mecanism instituționalizat prin care grupurile de interese influențează politica, iar acesta este controversatul lobby. În mod paradoxal, atunci când influențe similare sunt observate în alte state, mai ales dacă există interese americane acolo, atunci unchiul Sam vorbește despre corupția care ar domni în acele locuri, care, de fapt, nu fac altceva decât să imite ceea ce au învățat de la fratele mai mare, care pretinde, altfel, că are rețeta democrației.

Lobby-ul, în expresia sa clasică, reprezintă deja o etapă depășită. E prea costisitor, lent și rezultatele nu sunt mereu satisfăcătoare. Corporațiile nu mai au nici răbdare, nici chef să aștepte până când mesajul ajunge la politicienii țintă, aceștia pun în mișcare morișca legislativă, ambasadele sau forța militară pentru a satisface nevoile corporatiștilor. Influența e exercitată direct, presiunea e enormă, nu mai există menajamente sau minima preocupare pentru conservarea aparențelor. Marile corporații intervin fățiș și își impun punctul de vedere. Pentru că astăzi pot.

Candidații la demnități publice sunt invitați la sediile corporațiilor pentru a mima discursuri formale (de fapt jurăminte de credință în fața stăpânilor corporatiști), dar mai ales pentru a primi lista cu temele de casă. Lista întâlnirilor cu giganții de pe Wall Street ale candidatei Hillary Clinton și discursurile ținute la aceste întâlniri au reprezentat o temă majoră de atac a contra-candidatului, pe atunci, Donald Trump. Implicarea partizană a marilor corporații media, în aceeași campanie, e cunoscută, chiar dacă nu e surprinzătoare.

Google, poate cea mai mare corporație a planetei, e implicată fățiș, își afirmă propria agenda sau temele la care aderă, mergând până acolo încât abandonează vechiul slogan (don’t be evil) care îi câștigase, până atunci atât de mult respect. Cenzurarea mesajelor contrare viziunii politici a companiei, pe youtube (deținut tot de către Google) a devenit un fapt reclamat cotidian. Modificare algoritmilor de căutare astfel încât să favorizeze un candidat sau o teză politică sunt lucruri la fel de frecvent reclamate, argumentat.

Tim Cook, CEO-ul Apple, a devenit un autentic activist politic, iar uriașele resurse ale corporației sunt folosite pentru a-l susține. În Marea Britanie, giganții corporatiști pun enorme presiuni asupra unui guvern și așa slab și suspect de crasă incompetență, pentru a anula un eventual Brexit ( chiar după ce regina a semnat legea referitoare la asta) sau pentru a obține ceea ce deja se numește un soft brexit.

În România lucrurile sunt și mai dramatice. Marile corporații străine (pentru că cele românești nu contează) folosesc influența propriilor ambasade sau lobby-ul în formele cele mai suspecte pentru a-și impune agenda, dar mai ales pentru a consolida oligopolurile care controlează economia românească. Aici lucrurile devin de-a dreptul scandaloase, în mod frecvent aceste corporații se folosesc de corupție pentru a-și promova interesele, pentru ca apoi, prin intermediul ambasadelor statelor de origine, să reclame exact corupția pe care, altfel, o promovează și de care se folosesc. Ambasada americană (țara lobby-ului, ne amintim) vorbește sistematic despre corupția din România, în același timp cel mai mare scandal de corupție din România ultimilor ani este scandalul Microsoft. Dosarul Microsoft a fost manevrat (inclusiv sub presiunea ambasadei americane) astfel încât să nu ducă nicăieri. Un alt exemplu îl reprezintă constantele îngrijorări ale ambasadei germane și dosarul EADS. Exemplele pot continua, dar sunt deja suficient de știute.

Lucrurile merg și mai departe. Un manager al unei bănci străine, cetățean al unui alt stat, iese în stradă pentru a protesta împotriva majorității politice din România, își îndeamnă salariații să adopte o anumită opțiune politică. La fel fac și alte corporații străine, care aproape fac din angajare un proces de afiliere la o anumită teză politică, dau zile libere salariaților pentru a-i trimite la proteste, ș.a.m.d. . Un gigant al industriei lemnului are legături suspecte cu președintele României, care președinte al României promovează o anume marcă auto, primind la schimb, în folosință, un automobil. Același președinte care apoi își exprimă vehement mesajele de condamnare a corupției.

Nu e departe momentul în care va deveni lipsit de sens să mai vorbim despre doctrine politice, în schimb va trebui să vorbim despre industrii politice. Iar votul ar putea dispărea și el, fiind înlocuit de cotația la bursă.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: