E greu de vorbit despre America aia, o ţară descoperită şi inventată, o ţară de cow-boys, o ţară fundamental puritană, o ţară direct urbanizată şi fără folclor, dar energică şi vioaie, deschisă, supravegheat individualistă, cu o literatură simplă, proaspătă, nouă, fără complexe, ca o somaţie. Dar și pânza de americă este neînnălbită, groasă. Și înainte vreme, pe timpul străbunicilor, expresia a te face că nu știi nimic era echivalentă cu a te face american,  identică bine merci cu să te faci chinez, ce mai încolo, ariile cele mai depărtate. Sau turc, fiindcă era mai la îndemână. O țară cu multe reguli doar ale ei, cu sărbătorile ei, cu jocurile ei. Imperiile se protejează, au alt ecartament al liniilor de cale ferată, ca Rusia sau Spania,au alte motive de mândrie și de bucurie.

Niciodată n-am priceput de ce trebuia scos în afara legii alcoolul, poate era o isterie ca asta de astăzi cu tutunul, şi de asemenea n-am înţeles de ce e liber la chistoale. Dar pare-se că ar fi un semn egalitarist şi necesar. Deși se pare că de toată panoplia aia de pușcoace și chistoale beneficiază doar vreo 10 % din popor.

Desigur, este o altă bulă socială, o altă matrice, o altă paradigmă, o altă blablabla. Englezii sunt la „baza fundamentului soclului piedestalului”,că președintele lor este premier, un fel de guvernator al Coroanei, dar participă la cocktailul ăsta și alții, romanii de pildă, cel mai serios imperiu din Istorie.De aici elecțiunile, adopțiile, meritocrația, ușurința de a trece de o partidă la alta, războaiele civile, pâinea,claponul sau curcanul și circul. Dar este şi un cumplit meşteşug de tâmpenie şi de ştergere a memoriei, a lor și a altora. Care începe cu selectarea ei. Vreme vine, vreme trece, nu mai e vreme de lectură, astăzi se spicuieşte şi se dau breiching-niuzuri. Nu contează decât ceea ce ne este nouă necesar. Chiar şi aşa, culturile mari, care pe vremea noastră traduceau totul, acum înregistrează totul şi puţin pe deasupra, nu prea trece nimic neobservat. Văz pe un canal americănesc, ID, specializat în criminalistică de galantar şi pentru uzul raţiunii domestice, cum se iau la întrebări nu numai mail-urile şi semeseurile, ci şi stâlpii de telegraf, ăia care stochează apelurile. Pe un nene l-au dibuit în preajma unui podeţ de unde a trimis mesaje şi detectivii au realizat că se deplasa cu o anumită viteză, ceea ce presupunea mersul pe jos, de voie sau pe bicicletă.Astfel și-au dat ăia seama că transporta un cadavru pe care l-au descoperit în apă. Te doare capul!

De-aia ei nu au socialism, solidaritatea se încheagă pe alte paliere, sindicate de camionagii, comunități mai mult sau mai puțin religioase, dar protestante, parteneriat – șablonul tuturor filmelor polițiste este cuplul de parteneri. O societate de veac XXI cu multe reguli de secol XVIII. O monarhie al cărei rege este Constituția. Ce nu-și schimbă amendamentele, ceea ce poate fi o dovadă de primitivism sau de conservatorism,cam tot aia,dar și de ordine coerentă.

Unul dintre cheagurile esențiale ale societății lor este poliția, Efbiaiul, rangerul, șeriful. Că o fi fiind o societate a supravegherii nu pare nicio laudă, dar nici injurie. De la aeroport băieții nu zâmbesc și se și te protejează,  firește dacă ai norocul să fii cetățean de-al lor, precum romanii. Poliția intervine imediat direct, rapid și în forță. Chestii ca asta cu Floyd se întâmplă de vreo trei ori pe zi. Anual, cam o mie de astfel de delincvenți sau presupuși ca atare sfârșesc tragic. Polițiști, vreo șase. Așa zic ei. În debaraua lor, după cum spun mulți exegeți furați și de idiotul ăla de Pațachinevici (asta-i boala noastră, preluarea necritică, copierea neghioabă) americanii au vreo trei cadavre : un indian, un negru, un vietnamez. Pe unii i-au vârât în rezervații, celorlalți le-au dat impresia că-i iau de gât, dar deseori îi strâng de gât. De fapt, cel mai serios răzbel purtat de americani este ăla dintre ei, ăl țivil. Atunci, în cazul ăluia clasic, a fost lupta dintre modernitate și sclavagism. Acum se pare a se lupta aceeași modernitate cu o postmodernitate mai mult mondenitate. Încercarea de a elimina regulile duce,după capul nostru, la nereguli. Tot așa încercarea de a da legi pentru fiecare gest este iarăși o îngrădire înverșunată și stufoasă. După cum și legea de a fi ceea ce-ți dorești, plantă, piatră sau rază de soare. Deși,cu clonările astea, poate mai clocim un soare pentru fiecare.

Facebook Comments

Lasă un răspuns