Ceea ce ni se întâmplă nu are legătură cu niciun virus, nico bacterie, nicio dihanie micro sau macroscopică. Și ni se întâmplă multe, nu cele pe care credem că le vedem, din pricina cărora ne împărțim, încă o dată, în lumea hăis și poporul cea.

Virusul acela își vede de treaba lui. Bântuie. Pe unde știe el. Cum știe el. Și ucide. Libertate, firescul lui laolaltă, jurnalism, decență. Chiar ucide.

Frica – de la care a început totul – s-a transformat în altceva. În furie. De fapt, la început n-a fost frică. A fost lehamite. Iar un virus? Iar isterie? Apoi abia au început să se învârtă roțile greoaie ale angrenajului, apoi abia apostolii lehamitei au devenit, cu voie sau cu plată, prooroci ai fricii. Frica. FRICA. Încă ar fi trebuit născocit ceva mai abitir decât majusculele. Starea de urgență, de exemplu. Frica. A devenit unicul, ultim argument. Mesajele incoerente, pseudo-demonstrațiile științifice și labilele tentative de argumentație se căzneau să păstreze coerența, de la o zi la alta. Se căzneau în zadar. Logica, recursul la rațiune au fost sodomizate cu barbarie, abrogate, înlocuite cu unicul, atoatestrivitorul argument: FRICA. Repetată mereu, urlată din sirene, cântată din mașini cu girofaruri, zbierată pe toate căile, în toate felurile.

Simplul și raționalul demers al observației critice ar fi lămurit că între cauza fricii și măsurile de pază împotriva ohooo! era un hău logic de netraversat. Și? FRICA. După o vreme frica a ruginit, s-a ponosit pe la coate, pe turul nădragilor, iar cârpeala argumentației a început să devină tot mai stridentă, mai de neocolit. Atunci a intervenit manghina normativă. Care stabilea obligația de a-ți fi frică, de a nu întreba, de a accepta totul docil, fără mârâieli. Și ne-am împărțit din nou, între cei care se supun, plecați, și ceilalți. Frica era doar numărul de înmatriculare al vehiculului care ne transporta furia, pentru unii, obediența, pentru alții. Acesta era cuvântul: obediența.

Nimic nu te împiedică, dacă teama e reală (și pot exista motive pentru o autentică îngrijorare, poate, nu teamă) să apelezi la precauțiile pe care le socotești potrivite. Sau chiar la cele care îți sunt recomandate. Dar nu. Pentru că vrei ca obediența ta să fie compensată de obediența tuturor celorlalți. Așa se naște furia. Ești furios că tu ai cârpă pe bot și celalalt nu. Ești furios că celălalt își exercită libertăți naturale, în vreme ce tu porți masca aceea hidoasă, care nu te protejează de nimic, dar e un vizibil, ostentativ semn al obedienței. Și atunci urli la el invocând nu furia, ci ceea ce ai fost învățat: frica!

Ți se măsoara temperatura dacă intri la târguieli. Într-o doară, fără rost, complet anapoda. Rezultatele sunt bizare, ridicole. Nu contează. Trebuie să stai la măsurat. Obedient. Pentru că altfel. Pentru că. pentru. Să ții masca pe bot. E însemnul obedienței. Ți se cere asta. Să completezi hârtii fără noimă, care nu înseamnă nimc. Să stai departe de semeni. Felicitări, ești un cetățean model. Acum mai ai ceva de făcut: delațiunea! Toarnă-i pe ceilalți. Urlă la ei. Înjură-i! Ei, ei sunt de vină pentru tot. Doar ei! Felicitări, cetățene! Ești un cetățean model. Mănuși ai? Felicitări…

Pe urmă aplauzi privind la televizor, halate, girofaruri, ofițeri cu munca de informare prin presă. Mai scapi o înjurătură, dar stai cu ochii lipiți de televizor. S-au investit 40 de milioane pentru ca tu să afli de acolo, de la ofițeri sau tablagii bine instruiți, ce ai voie și ce nu. Și nu uita

Hai, fii cetățean model!

Mai ai de făcut un singur lucru. Mototolește bucățica aceea de hârtie. Arunc-o. Dă-i foc. Stai cu ochii pe televizor. Ți se spune acolo ce ai voie, ce îți e îngăduit.

Felicitări, cetățene! Ai supraviețuit! Felicitări! Acum semnează aici că ai luat la cunoștință că ai supraviețuit. Scrie-ți numele citeț și semnează. Hai, scrie: 3490-1223989 -114. Felicitări, cetățene 3490-1223989-114!

Facebook Comments

Lasă un răspuns