Plouă. E doar un detaliu de scenografie, pentru că altfel ploaia asta nu udă pe nimeni. Pe mai nimeni. Noi suntem între ziduri. De fapt noi nu mai suntem noi, suntem noi înșine ziduri, ridicate între ieri și niciodată. Și nu e nimic poetic în prostia asta. E doar un rahat imens pe care încercăm să-l numim în fel și chip, îmbodobindu-l, lipindu-i paiete și punându-i streașină.

Important e să supraviețuim. Să-l prindem pe mâine de craci. Să o pipăim puțin pe cur și pe madam poimâine. Și să ne călărim, dacă se poate, și cu putoarea aia de poimâine. Asta e tot ce contează. Mai amputăm puțin din cracii ăștia care s-au învățat să umble, mai cârpim una peste botul care s-a deprins să vorbească și mai aplecăm puțin spinarea că prea ne-am învățat cu perpendiculara pe orizontală. Mai mehehe, mai behehe, dar vii, grași și cu privirea limpede limpede. Important e să mâine și poimâine behehe. Ciobănaș cu 8 miliarde de behehe.

O doamnă în vârstă, cu aparență rurală se aruncă la împrieteneală cu mine pe facebook-ul de care sunt pe cale să mă lipsesc – din motive mehehe și ham-ham, că pe alea mia-miau nu le mai pun la cicirip socoteală. Cum acolo am deja un pomelnic de nume care nu-mi spun nimic și cărora nu le spun nimic, nu găsesc nicio grabă să mai adaug un ceva cu nimic în coadă. Ne știm? întreb. Îmi zice că nu, dar cine îl urăște pe Iohannis e prietenul ei. De unde știe tanti cutare că urăsc, pe cine urăsc? Îi zic că ura nu e temei de prieteșug. Și pa. Un domn, vârstnic, căruia îi pun aceeași întrebare îmi răspunde că și el e tot bazat, tot pe caterincă. Covide, cui mă lași?

Într-o singură zi, același Facebook fără de care viața noastră chiar ar fi însemnat ceva- tot un căcat, dar mai puțin duhnitor – mă anunță de 11(unșpe, monșer!) ori că postări de ale mele au fost reclamate. Pentru că. Adică că contravin. Comunitate, reguli, ordonanțe militare, regulile pensionului. Dar toate 11 (unșpe, monșer!) sunt savarine proaspete și mai am voie la joacă pe maidanul cu pisici. Am voie, dar n-am chef. Behehe.

Plouă. Hai sictir cu ploaia voastră.

Să aplaud, mi se cere, îngerii cu halate albastre. Behehe. Nu pot. Că-mi dă cu rest de la transfuzie. Că îngerii ăștia mă curăță în portofel la fiecare bună ziua, după care se screm să își ascundă scârba și nu le iese. Că îngerii ăștia au făcut din hoitul în care locuiesc magazie de carne moartă. Că nu vreau. Mă aplaud pe mine. Că beau țuică de tămâie și am ierni de stuf. Behehe.

Vă bucurați că e Dragnea la pușcărie. Bine. Și voi sunteți behehe liberi?

O cheamă Viața, dar prietenii îi zic Jalea. Are craci lungi și țâțe mișto. Și vine mereu gata futută. Nu mai trebuie să faci nimic. Doar să te întrebi dacă ceea ce pute ești tu sau bășinile ei. Behehe.

Plouă. O să plouă și mâine. Și poimâine. Și răspoimâine. Tot ploaia aia. Și atunci?

Facebook Comments

Lasă un răspuns