Văd monstrous la televizor, pe diverse canale instructiv-educative de limbă romgleză cum se descuamează vieţile de prin sarcofagele şi de prin mormintele egiptene. Bunioară, într-o seară, nu mai degrabă de trei tinerei fură dezveliţi din noianul şi din pulberea Istoriei. Unul cică avea vreo douăzeci şi cinci de ani la data îmbălsămării, alta ( că era vorba despre o fată ) vreo douăzeci şi a treia, altă fată, cu optsprezece luni sau cu doi ani mai puţin. Toţi erau muncitori, aveau ceva fracturi la activ, posedau dinţi tociţi, cu care pesemne rupeau oarece şi mai aveau şi deformări ale coloanei, căci probabil ori lucraseră aplecat, ori căraseră de le venise rău. Oameni trăitori cu ceva mii de ani înaintea noastră. Nu mulţi, cam trei mii şi puţin peste. Dar când te gândeşti la milioane de ani, chiar miliarde ?!

Ce-i o viaţă ? Un fel de prăjitură cu foi, uşor dulceagă, uşor acrişoară, cu un blat gros mai mult sau mai puţin însiropat, o pădure deasă prin care pătrunde arareori lumina, o pădure în care te îmbraci ca într-un pardesiu sau ca într-un palton mai gros – depinde de anotimp -, şi pe care te încăpăţânezi să o traversezi, un dulap cu lichioruri şi cu mirosuri stocate de câteva generaţii din care serveşti pe o tavă de argint, duminica, invitaţilor, o plapumă sigură şi caldă, de sub care iscodeşti tot ce se găseşte prin jurul tău şi al celor din jurul tău, parcaţi în odaie,  un tort jumătate bezea, jumătate „diplomat”, cu multă frişcă, jumătate cremos, jumătate zaharisit, jumătate proaspăt, jumătate rânced. 

Ce-o rămâne după viaţa noastră, din vremurile astea spârcâite, de tranziţie,de epidemie, de convalescenţă, patronate cu mult zel de zeul Pandemie ? O virgulă, o frază nedusă la capăt, o lozincă jerpelită ? O redistribuire de priorităţi, după cum vorbesc politicienii străzii, pri-o-ri-ti-za-re ? Cum sunt copiii străzii, aşa sunt şi politicienii străzii, nişte fameni, nişte nimeni aflaţi în treabă, oblojiţi cu diplome obţinute la buticuri iuniversitare, redistribuiţi după enteres. Cum e Strănase Tambuleaba sau Stan Babulea, un prost intrat fără examen pe locuri de solidaritate și de altruism și redistribuit direct ceva prodecan pe la o școală de contabili. Ca ăsta mai sunt vreo mie cinșpe mii de specializați în șobolănisme de mahala perspicace. Vezi bine, neoliberali tribali, de spoială și de șmenărie și de speculă. Am citit undeva şi am şi postat o vorbă esenţială a lui Borges, cum că democraţia este o superstiţie larg răspândită, un abuz al statisticii. Demo-crah-ţie, îmi şopteşte un amic. Cum ştim că omul normal apare doar în statistici, pe cale naturală el fiind găsibil într-o grămadă neordonată de fărâme neidentice, ne dăm cu părerea că ar fi ceva artificial. Chiar de tot de tot artificială nu cred că ar fi, dar nici naturală nu pare această democraţie cu nişte reguli aberante. Una dintre ele fiind taman astă rearanjare a cărţilor. Adică tu votezi una şi pac, iese raţa ! Pare o împăcare a caprei cu varza, o mână aruncată de o majoritate electă minorităţii înecate. Mai frumos ar fi fost ca în Grecia aia „dă dămult, mai dă dămult”, cum ar zice însuşi grecoteiul de Caragiale, să tragem la sorţi, ce-o vrea hazardul ! Avea o vorbă un prieten de-al meu, unora, de le zici bovidei sau imparicopitate, jigneşti animalul, ferească Dumnezeu

Dar revin de unde am plecat, ăştia, gubernamintalii ăştia bre, din guwernia noastră de acilea, dacă ar fi să-i bagi la sarcofag, o rămâne ceva de ei peste ani ? Ai, ceva rumegușet, augustin zegras, acolo ? O afla lumea cu ce s-au îndeletnicit ei prin scârbavnica lor viaţă ? Că de cărat ceva în spinare, de spetit, de dat în brânci nu par a se înghesui ! De cărat cară ei, dar la gură şi în cămara personelă, cu gipanul prevăzut cu şofer, girofar şi giruetă, după cum bate tovarășul vântul. Că de-aia se bulucesc acoloşa, doară nu dorul şi grija  de ţărişoară le dă ghes, să him socotiţi la hire !

Facebook Comments

Lasă un răspuns