Îi cunoaşteţi, cu pălăriile alea cu boruri mari pe care le poartă de sanchi toţi ăştia de interpretează roluri de inteleptuali  şmecheri, cu digestia culturală făcută la fără frecvenţă şi cu mustaţa definitivată pe oală, acoperită  şi aia. Echipaţi şi valorificaţi astfel, plus un burlan argintiu pe spinare sau la buzunarul de jiletcă soioasă, ca figura de cârnat molfăit de suferinţă a mongoloidului din Muflatar, idolul lor caraghios și cauciucat. Doctori de tablă sau de table în Cișmigiu, acoperiţi în perdeaua  de tinichea blondă. Blondă ca fata aia de măturătoare și de șofer de rată raională, la picerele căreia se prosternau și pocneau din încheieturi și jungheturi.

La acoperiş, la scufiţă, trebuie să ai ţiglele în regulă pieptănate, nu deranjate şi suferinde, cărora le e necesar un tratament cu antipsihotice. De la acoperiş începe să curgă mâzga, mizeria, păcura neamului prost şi a prostului stătut şi dezagreabil. Aşa se întâmplă acuşica, păcatele noastre, căci asistăm la zvârcolirea celei mai penibile scrâşniri politice. Iresponsabilă e puţin zis, un eufemism aproape. Cel mai prost om care a păşit vreodată pe Calea Victoriei, după cum zicea marele maestro al metaforei, Fănuş Neagu, referindu-se la moronul  Băsău cu nume predestinat de răsuflătoare, delirează penibil, se zbenguiește  grav afectat la pilonii din podul casei. Ferească Dumnezeu de noi, că de el, sincer, puţin ne pasă, va fi cea mai urâtă imagine de ruşine pe care am petrecut-o de-a lungul vieţii noastre lipsită de vegetaţie. Ducă-se pe pustiile subconştientului şi-n ale altor maladii cerebrale ce-i încotoșmănesc dușmănos mecanismul gândirii microscopice! Și el și tot neamul lui de ploșnițe fierte în păcură și matrafox.

Să revenim şi să “adăugim”. Că sunt toţi acoperiţi, nu este nici un fel de dubiu, întregul sistem funcţionează astfel, oriunde te loveşti de un posesor de gipan râcâi oja subţire şi dai de epoleţi, chiar şi madamele de succes năprasnic sau casieriţele din băncile de date şi de creditare tot fiice, țiitoare sau soţii țâșnitoare de securachi sunt, mai toţi funcţionarii de presă, audiată sau televidată, netoți  absolvenţi de senesepeauri şi de alte jurnalisme de informații becisnice, dirijate de foşti publicişti de externe de la “Scânteia” şi “Scânteia Tineretului”, tot aşa ceva sunt, cu uşoare  excepţii !  Am întrebat odată un important scriitor, care era şi bine plasat în organizarea pe verticală a breslei condeierilor, câţi bingănitori salutau respectuos cu mâna la vipușcă redacţiile editurilor şi revistelor literare ? Mai mult de jumătate! Câţi ciripitori se distrau cu arhitectura istorică a marilor capitale în burse recuperatoare de doi, trei ani din care se întorceau după cum pronunţă bătrânul Creangă, precum bovideii ? Aproape toţi, dacă nu chiar toţi ! Am mai spus-o şi o repeţim, ca să înţeleagă copchiii ăştia de acum, bursele alea nu erau câte o sută pe an de studiu sau ca posdru-rile astea de dată foarte recentă, erau două sau trei pe patru sau cinci ani de şcoală! Şi cine pleca, pleca puricat şi atent verificat, ficat, ficat, ficaaat! Să adăstăm şi aici, la posdru, că ne mai pricepem. Toate gargariselile  astea  sunt bani  însuşiţi fără muncă,  deşi la final de bursă prezinţi o huidumă  de lucrare ce nu interesează pe nimeni, pe absolut nimeni, niciunde, nicăieri! Și se dau pe ochi oblici și oarecum frumoși după principiul „îți dau, îmi dai”. Ca şi cursurile de trei zile sau de o săptămână efectuate  de câte o retardată  ca Amoeba! De-aia nu suntem niciunde, nicăieri, nu ne ia nimeni  în sân sau în seamă, ne consideră nişte uscături crocante !

Întotdeauna m-am întrebat cum au putut să adere la fraze fonfănite şi degradante oameni foarte deştepţi ca Eliade şi Cioran ? Fireşte, muhaielele astea care apar astăzi la diferite posturi de televiziune trash cu panseuri de Gâgă rostite relaxat şi cinic sunt nişte bieţi triciclişti sau trotinetişti angajaţi în curse de urmărire cu obstacole după construcţiile lui Noica ! Ăştia, proştii ăştia cu ifose şi cu fumuri disponibile nu sunt decât niscai șuetari de ţară, nu au nicio răbufnire de valoare. Ei s-au acoperit de glorie ridicând ode tonice şi pocnete din bici memorate de pe computer. Bici de-ăla provenit din știm noi ce, din materia lor cenușie, dar întunecată. Ei, dilimanii ăştia de câlți elitist flocăit l-au cauţionat pe imbecilul cel zbenguit, ei s-au simţit demni și reprezentaţi, ei au avut ocazia să-şi expună la minut opiniile lor cu ceapă de apă şi cu mărar! Ca odinioară, în vitrină, gablonzurile şi brăţările din cârpă, la Căminul  Hartei.

Facebook Comments

Lasă un răspuns