Ipolipsis este o vechitură de vorbă care înseamnă considerație, vază, nu de flori, ci de fiori și de prețuire. Un profesor important şi destul de impozant, ca alură şi aplomb, ne spunea deunăzi că în facultatea dumisale nu este niciun student provenit de la ţară.

După ’90 s-au iţit precum ciupercile după ploaie şcolile superioare de orice fel, asta înainte de a maimuţări Bologna, cu ăia trei ani şi cu tot felul de mastere de câte trei semestre. Aşa s-a întâmplat în mai toate centrele de judeţ, şi nu numai. Prin alte părţi, „sorbonicile”, vechile institute pedagogice cu durata cursurilor de trei ani, s-au dat peste cap tot de trei ori şi au devenit universităţi. Astfel au apărut centre studenţeşti la Arad ( acolo parcă s-a stabilizat recordul la ADN de 6,41, n-aşa ? ), Oradea, Suceava, Bacău, Piteşti, Brăila, Galaţi, Târgovişte, Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Constanţa. Mi-aduc aminte că am scris un foileton pe astă temă şi am deschis vorba chiar într-un fel de şedinţă a secretarilor ştiinţifici. Am primit o replică extrem de înţeleaptă din partea secretarului general de la vremea aceea, un profesor de Politehnică posesor de soaţă profesoară de română de liceu, care mi-a explicat cu tact că din prima generaţie nu va ieşi nimic, nici dintr-a doua, poate-poate dintr-a treia, dar se va schimba compoziţia oraşului respectiv şi se va aşeza în timp altfel lumea de-acolo. Nu imediat, dar peste puţin i-am dat perfectă dreptate.

Acum, asta cu procentul de aproape zero persoane provenite din rural în compoziţia socială a unei universităţi nu trebuie să ne chiar sperie. Cine mai şade la ţară şi ce mai înseamnă astăzi „ţăran” ? În afară de Ciocloş, Loazăr sau Bleaga, care nu vor scăpa niciodată de acest damf.  Şi parcă nu am şti cu toţii că suntem patria suprarealismului şi a absurdului, nu numai venite pe filiera  Caragiale-Ionesco-Tzara, ci direct din folclor, de dincolo de snoavă, de sub basm, din substratul indo-european şi oriental, balcanic şi bizantin etc. Asta fie că suntem cu buletin de Bucureşti, de Pomârla, de Cluj, de Bolintin sau de Cimişoara. Vrem să ne arate lumea cu deştul şi atunci când nu ne ia la ochi decât ca pe o ciudăţenie devenim ironic-compătimitori şi aiurit-consolatori. „Trei maimuţe-n cinci copaci”, citat din Sorescu. Ca acest individe ca un guvide, Rageş Pocban -”Orhidel-Capac de miel”, care este un personaj gogolian – vorba vine, el coboară din „Urzica”, dar îşi are etimonul în „Mantaua” ! A avut şi el douăzeci de secunde de glorie, era cât pe-aci să fie uns politic, căci nu are vreo meserie de acest gen, peste Tembeliziune şi a fost respins. Se simte, sărmanul, îndreptăţit să ocupe scena, s-a intromisionat şi-n cutare comiţie comițială de alegere de lozincă.  

Dar, deşi ne căciulim la toate fabricile de zemuri şi de comp(l)oturi înfundate din capitalele cele mai însorite, facem tot ceea ce ştim în bătătura noastră adumbrită între oţetari, salcâmi şi perje. Luăm formele de cozonac ale cui ni le dă mai ieftin şi le umplem cu drojdia lâncedă dimprejurul neamurilor apropiate. Neamurilor proaste apropiate, guşathe, nu îmşate ! Iar instituţiile băştinoase, de la Administraţia prezidentală, guberne, curți  cu juri, câsâmî-uri şi alte ong-uri rătăcite şi căpiate ca Bisisica, precum şi alte baloane de sopon sunt umplute cu excrescenţe inutile, cu vipi de viplă şi cu vipe de hârtie creponată. Care şed pe scaun cu scufie de dovleac scobit, ard gazul, pun murături şi ocupă locul ani în şir, mai abitir decât în vechea nomenclatură. Indiferent de talia inteligenţei, de vârstă, de religie sau de sex. Că amu sexul este masculin, feminin şi neutru, se acordă în gen şi ucaz !

Ridicole creaturi ! Parodii umanoide ! Foşti şi actuali securici ce se silesc să poarte gulere scrobite din cele roase şi întoarse ale vechilor cămeşoaie verzi şi kaki din perioada insalubră devin peste noapte pescuitori la copca intelighenţei cu tignafes şi cu spetează. Băietani cu nume şi cu facies șifonat de câine de strânsură ne ţin prelecţiuni poporane de morală scârţâindă pe la noile școli de colhoz administrativ jurnalistic: Veston sau Blaston, Fotă sau Hotă, Ghiorțun ș.a. Prefesoare de școală generală aburcate ministrese cu nume de urticarie supun politic  educația și strică toată căp’șala  sufletească a copchiilor. O înaltă  jigodie trântește o chestie extrem de vitează : „şi au schimbat miniştrii anual, ca pe ciorapi”. Vă daţi seama ce-i la ăştia acasă ?

Facebook Comments

Lasă un răspuns