O prietenă de rețea socială, pe care nu am cunoscut-o niciodată dar cu care împărtășesc amintiri, delicatese, poze, rețete culinare, opinii literare și laterale mă puse pe destăinuială.Rețeaua asta e bună la ceva, găsești mulți oameni serioși și întregi la cap, cu păreri oable și directe.Nu e obligatoriu să le împărtășim mereu, dimpotrivă, dar doamnele și domnii cu care vin în contact, ca și mine, ultimul pe listă, au și avem destul umor la purtător să trecem peste inerentele deosebiri.Vorba ceea, doi gemeni, din același Zigoto și nu seamănă între ei la hire!

                Îmi aminteam de primul clenci, de prima grămadă deschisă din mijlocul căreia apăruse nea Milică, prezidentul.Se făcea că nu-ș ce maslu se desfăta și desfășura la o fundație și împricinatul era un fel de vioara întâi.Eu ședeam mai ferit, evident cu Nea Fănuș, aplecați asupra unor licori impregnate cu vorbă-n colțuri.Sigur că nu ne sinchiseam, oricum nu se auzea nimic până la noi, dar nici că ne topeam după ascultare.La final, se produse o foială, o foșgăială și pe lîngă umărul nostru fâlfâi diafan taman persoana conferanțieră. Se opri în dreptul, firește, al Marelui Blond.Mare Blond ce catadixi a se uita la el precum gânditorul principal dintr-o partidă de table, ăl de aruncă o geană între zaruri  și chibiț, și mormăi: „ah, domnu’ preșendinte, erai și dumneata pe-aici?”.Reacția oaspetelui nostru fu extrem de normală: pufni în râs și-i întinse mâna.Așadar, tresărire de om normal, chiar cu haz, deși nu era taman punctul lui forte, dar capabil de emoții dense.   

             Puneți alături reacția înțepată și înțepenită a numitului Barna sau Bârna, că îi și uitai numele, reacție de râșniță de cafea de–aia veche, de la bunici, de făceai scurtă la mână până când dădeai de cincizeci de grame de pulbere focoasă.Cum poți să-i dai un autograf unei persoane publice mult mai performantă și mai cunoscută de cel puțin paișpe ori decât tine? În loc să-i dai bună ziua, smerit, înțolit și cu amănunte de apropiere, că vezi Doamne ce bine-mi pare să vă cunosc, vă știu de nu știu când etc.Nu să zaci ca un dulap sau ca o broască de șifonier.L-am văzut pe Patrick Laffont, cred că așa se numește, animator al Televiziunii Franceze publice, cel cu Fort Boyard și Pyramide dacă vă interesează,prezent și în primul film al seriei cu Jandarmul de la Saint-Tropez, scurgându-i-se ochii în cadru la prezentarea lui Skoblar, o adevărată vedetă a lui Marseille de prin anii ’70, Gheata de aur pe 1971,golgheter absolut al Șampionatului Franței.Moțu Pittiș, bunul nostru prieten, era de-a dreptul topit când îi intindea mâna lui N. Manea, extrema Rapidului.Eu însumi, ultimul pe listă din nou și tot cu bunăvoința dumneavoastră,m-am apropiat tiptil, la fosta Billa din Barbu Văcărescu, de un domn respectabil și elegant pe care l-am abordat scurt: „nu vă supărați, sunteți Ion Nunweiller-Trei?”.Da, mi-a spus el în șoaptă.Adevăratul câine roșu era Nelu Nunweiller și făcea cuplu cu vestitul Cornel Dinu.Alt prieten de-al nostru, frumos nebun al marelui oraș.

                Sigur că Jenei nu-i Leonardo da Vinci, dar este cineva infinit mai important decât un catindat de raion.Sigur, soțul Vasilicăi Tastaman – altă performanță notabilă! – este artizanul celui mai răsunător succes fotbalistic românesc.Sigur că nici nu pricep ce căta în librăria aia sau ce fras era, dar la o anumită vârstă se mai iartă.Însă rămân la imaginea nefericită și anchilozată a omușorului nostru.Vorba marelui scrietor de primăveri blonde pomenit mai sus: „este un băiat dulce, de nelalocul lui”.

Facebook Comments

Lasă un răspuns