Sunt mulți sforari în ale politicii care tot așteptau o Lebăda Neagră. “Specia” asta  e greu de creat, iar atunci când vine spontan are  avantaje și dezavantaje!

Ca să vorbim aplicat, fără prea multe metafore, apelăm la definiție. Este un  eveniment rar, greu de prezis,  cu impact major care depășește  limitele așteptărilor normale în istorie, știință, politică, finanțe samd!

În politica, fiind rar și greu de prezis, Lebăda  îi ia pe mulți prin surprindere, strategia din timp pregatită devine inutilă, pierderile pot fi de tip catastrofic pentru cei care până atunci păreau favoriți,  iar câștigurile  spectaculoase pentru unii outsideri!

Acum a venit. A aterizat la CARACAL! A pulverizat și ultima brumă de credibilitate a unor instituții ale statului( alea de forță ), a ras la greu în materie de încredere in Poliție, Parchet, STS și alte asemenea zone gras plătite din banii contribuabilului și a făcut cărare prin frezele unor politicieni!

În urma evenimentului cu puternic impact emoțional s-au spart bibelourile din vitrina cu trofee politice, cioburile s-au împrăștiat prin toată sufrageria iar cine intra acum în încăpere riscăa sa se taie-n talpă!

Și acum încep calculele! De vreme ce avem Lebăda Neagra, unii încearcă să profite din plin și și-ar dori ca cioburile să rămână cât mai mult pe jos. Alții, care simt că vor pierde, doresc o curățenie rapidă. Ei și-ar dori ca femeia de serviciu să intre tiptil în sufagerie, noaptea târziu, să facă o curățenie generală, în așa fel încât ei să poată da buzna la prima ora a dimineții și să culeagă laurii fără să se rănească! Mai e puțin până la alegeri și nu e bine să ai o Lebădă Neagră prin preajmă.

Prin urmare, în cazul de la Caracal sunt forțe care au tot interesul ca acesta sa se prelungească, iar alții  vor să închidă ancheta cât mai repede. Ambele variante pot fi dezastruoase pentru aflarea adevărului! Dar ce mai contează adevărul când în joc este scaunul de la Cotroceni, guvernarea și, foarte posibil, chiar viitoarea configurație parlamentară?

Și pentru că nu erau destule cioburi prin sufragerie, s-a spart și Coaliția. A contribuit la acest lucru-nu neapărat decisiv- și cazul de la Caracal. Aici e pe principiul scapă cine poate, guvernul e cel mai afectat nu doar de Lebădă, deci plecăm ca sa diminuăm pierderile. Să tragem o linie și să vedem pe cine afectează cel mai mult aceasta situație. În mod evident, pe cei aflați la putere , în special premierul și PSD. Nici aliații lor de până acum nu sunt scutiți de răni. Și ALDE va resimți șocul, chiar dacă iese din combinația guvernării. Iohannis a tăcut până acum. A lipsit din zonă în toată aceasta lună. Greu de spus dacă  e o strategie sau nu e altceva decât lenea și concediile cu care dânsul ne-a obișnuit. Dar chiar și tăcerea poate fi periculoasă pentru președinte. E nevoie de cineva credibil care să-i reamintească zilnic ca nu l-a interesat de loc felul în care instituțiile au reacționat. Repet, cineva credibil și care nu a fost băgat în jocurile astea până acum. Cel mai favorizat de Lebădă pare a fi,  până acum, USR. La ei tăcerea e de aur. Poate fi un avantaj până la un moment dat. Iar acel moment ar putea veni atunci când un personaj credibil și care nu a fost băgat în jocurile de până acum le-ar putea aminti că nu au avut nicio opinie în legătura cu aceasta tragedie.  Și că atunci când Barna a vorbit totuși despre asta a scos pe gură o enormitate: “vreau să cred că, dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat!”

E foarte important cine îi va reproșa eventual lui Barna acest lucru. Unii au râs de tâmpenia asta debitată de liderul USR și s-au grăbit să tragă concluzia pripita ca simplă zicere l-ar putea îngropa politic!

Zău?

Fac o paranteză. Prin toamna lui 2016 un studiu arata ca ”42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional! Ce inseamna asta?

Deși pot citi, ei nu reușesc să folosească informația pe care o au la dispozitie  pentru a rezolva probleme curente simple. Nu pot înțelege de pilda  instrucțiunile dintr-un manual sau nu pot alege o ruta de deplasare, folosind o hartă! Cei care aveau 15 ani in 2016 au drept de vot in 2019! Ce s-ar fi intampat daca am fi avut astfel de studii si  in 2012 si in 2013 si in 2014 si in 2018? La ce concluzie am fi ajuns? Oricum, retineti ca intre cele doua momente electorale pentru alegerea presedintelui au trecut 5 ani si in acest rastimp au implinit 18 ani inca cinci serii de tineri care in felul asta au primit dreptul de vot! Calculele le puteti face singuri, dar va intreb: daca printe ei sunt analfabeti functionali acestia vor reactiona la argumente logice sau se vor ghida dupa lozinci? Ce impact are asupra lor zicerea lui Barna sau alte ziceri marca Andrei Caramitru de pilda?

Revenim la scena politică peste care a aterizat Lebăda Neagră! Așa cum arată lucrurile s-ar putea ca Iohannis să aibă o mare surpriză și să constate că nu e ferit de cioburi! Că Lebăda Neagră e de fapt verde. Și nu doar verde! Avem de-a face cu o Lebădă Verde cu  centura în diagonala! Vă las pe dumneavoastră să identificați gruparea, asemănările și deosebirile în susțineri cu ceea ce ne-a oferit la un moment dat istoria.

Poate opri  cineva aceasta direcție? Posibil, dar foarte puțin probabil. Nu sunt multe variante. Teoretic ar exista una cu ceva șanse. Peste o săptămâna, când cioburile din sufragerie vor fi adunate și această varianta cade. Definitiv!

Facebook Comments

1 COMENTARIU

  1. Hm, radicalismul inept, bazat și creator de imbecilitate, nu prea are legătură cu verde și centura neagră, mai curând cu stegurile roșu-negru. ”Rinocerii” acelei perioade și-ar fi dat viața pentru credință și țară, cei de azi ar da țara – credința au dat-o demult – pentru așa zisa viață ”bună”.

Lasă un răspuns