Rar început mai bun de toamnă haotică şi de citat mai convingător  şi mai nesărat decât chestia asta cu „Măreţia Dreptului”, scuipată printre dinţi şi pe nişte scări de coborâre nestăpânită. „Măi ! da’ al dracului onanie de om e şi acesta, zise Harap Alb.” Şi mai încolo, ca să nu se spună că am citat trunchiat : „mare ghiol de apă trebuie să fie în maţele lui !”. Onanie, cu accentul pe a doua silabă, adecă arătare, pocitanie, om slut, urât, avorton, stârpitură, cuvânt provenit din neogreacă, nannos, pitic, cu aglutinarea lui o, ziseră specialiştii în limbistică. Şi noi, parafrazând descrierea rabelaisiană a lui Setilă, observăm că mare gol trebuie să fie în sinapsele lui !

S-a schimbat, după cum vedeţi, doar decorul, viaţa curge la fel. Chiar dacă vrem să trăim altfel şi într-o altă paradigmă  şi mai ales fără de vaporeanul  Băse.  Acoperim acelaşi traiect, individul nu este nicidecum un subiect filosofic sau un actor al Istoriei, ci o simplă moleculă operaţională, pre-codată şi reprodusă pe scară industrială. Democraţie haotică, dar bine controlată mediatic. Şi nu numai mediatic, ci şi prin oamenii de robă. Prin robă nu mai înţelegem tipi alde Richelieu, Erasmus, Becket sau Luther, politicieni şi prelaţi de soi, purtători de sutană  cu tiv intelectual,ci de-ăştia, de butaforie, de incomplet  cu neputirinţă de judecată. Justiţie, de nenea Iancu Caragiale ! Ştie dumnealui !

Aud că un prost, turcescu intitulat, e în presă de douăzeci de ani. O fi, nu mi-am dat seama, dar noi, care suntem de mai bine de treizeci şi cinci, iar alţii sunt şi de mai dindărăt, mai avem şi memorie, nu numai talent. Astfel, ne amintim că pe vremuri, adică prin anii ’80, mai ales după tezele din iulie, cea mai huiduită meserie era cea de advocat. La Drept, ce-i drept, se înghesuia lumea, că oportunismul ne-a fost şi ne este „far călăuzitor” din cele mai vechi timpuri. Dar ce puteai ieşi de acolo ? Paltonar, apărător, un fel de perceptor, de bodyguard al regimului. Nu prea era nevoie să ştii multe legi, care erau simple şi telefonate,  nici nu aveai nevoie de multe cuvinte –  cred că în Drept nici nu se folosesc mai mult de vreo sută, cu formule-stereotip cu tot, „intimat”, „facem vorbire”, „pe cale de consecinţă” etc ! Şi, ce e mai interesant vine acuşica, fiindcă nu oricine putea fi paznic la stâna republicii, lucrul esenţial şi uitat din motivelesne de înţeles : intrarea în acea aşa-zisă facultate se efectua pe dosar, adică trebuia să ai origine sănătoasă şi să fii verificat înainte de a începe examenul. Asta până în 1990 !  Ah, da, mai existau şi locuri speciale pentru miliţieni, vreo patruzeci de nu mă înşel ! Din rândul acestor  nimurici se extrăgeau, ca petrolul, monitorii sistemului, să nu vă mai miraţi de ce specimene au apărut !  Adică  Gusti Mazagran, Vespasia  Sumănaru  sau Mojica Macacovei ! Ce presupuneţi că ar fi frământat ăştia sau neam de neamul lor, prin viaţă ? Au intrat acolo nu pentru carieră, se vede şi acum, ci pentru privilegii, începând cu aprovizionarea prin spate, de la Gostat şi terminând cu diverse funcţii şi aruncări peste hotare. Desigur, printre toţi aceştia se numără şi oameni de soi, am şi colegi absolvenţi de bună calitate, dar ei nu puteau face  nimic altceva decât să răspundă ordinelor ! Apoi, după ’90, Dreptul a ajuns, spunea cineva la tembelizor, apanajul şcolilor ajutătoare de informaţii ! Cel puţin, se pare, până prin 1995.

De fapt, v-am mai comunicat-o, nu asistăm la o stagnare, ci la o decădere. Se schimbă moravurile, se schimbă poporul, se schimbă limba. Sunt mai mulţi profesori universitari decât învăţători, mai mulţi generali decât soldaţi. Nu mai ai siguranţă la piaţă, în piaţă şi nici măcar pe trecerea de pietoni, Doamne păzeşte şi apără ! Totul este la noi  un surogat de existenţă bezmetică. Persoana nu mai are valoare, nu mai este codificată, legea este lăsată la bunul plac al unor fâţe şi fantoşe trecute ca gâsca prin apă, foste femei de serviciu şi coafeze, foşti fătălăi cu plete, complexaţi şi isterici transportaţi pe aripile vântului şi ale unui trai nesincer, dar cu  sclipici ! Una, Motzotzoc, o semi-anonimă, scrie într-un kilometru de biografie că are două doctorate şi „cunoştiinţe” în vreo cinci limbi de circulaţie şi de circumvoluţiune ! Beniuc ştia şăptke şi ruseşte ! Şi avea doctorat luat în 1934 în psihologia peştilor ! Şi era şi poet !

Justiţiarii  de ţară, ţoapele securiste ajunse care nu fac decât sluj şi umbră degeaba pământului, să ia aminte la gestul ferm al unui şef de complet, ăla al lui nea Nicu ! E o ieşitură cât de cât onorabilă  pentru ei!

Facebook Comments

Lasă un răspuns