Notăm, deja cu blazare, că în fiecare zi câte unul dintre noi e trimis la pocăire și reeducare de către noii stăpâni ai internetului. Alții sunt evacuați pur și simplu, blocați, interziși, fără conversații inutile, fără drept de apel, pentru că de-aia. E un fenomen vizibil pe toate marile platforme social media, dar la noi e observabil mai ales când vine vorba de Facebook.

Epurările astea sunt, de fiecare dată, justificate, în scârbă, cu dispreț, invocându-se „încălcărea regulilor comunității”. Care reguli ? Care comunitate ? Eu nu fac parte și nu sunt interesat să fac parte din aceeași comunitate cu Zuckerberg. Avem fiecare dintre noi bula în care respirăm, tot mai greu, și dacă ținem morțiș, în regulă, putem considera acea bulă ca fiind comunitatea noastră. Și dacă ne împunge nevoia de a ne crea un set de reguli, ni le născocim singuri, n-avem nevoie de tovarășu’ Mark să vină el să ne spună ce și cum. Nu e treaba lui. Nu de reguli ale comunității e vorba, cum șmecherește le-au numit jupânii Facebook, ci un sistem de norme pe care ei vor să le impună. Nu s-au consultat niciodată cu niciunul dintre utilizatori, nu întreabă pe nimeni când modifică acele norme, iar când vine vorba de impunerea acelor norme – bune, rele- o fac absolut arbitrar, tăind fără cruțare într-o parte și zâmbind cu indulgență spre cealaltă.

Nu vreau să repet lucruri pe care le-am mai spus, dar trebuie să amintesc că Facebook – și nu doar – nu este un editor, ci o platformă. O platformă care trăiește de pe urma utilizatorilor și a conținutului creat de acești utilizatori. Acești utilizatori pe care Zuckerberg și Facebook îi disprețuiesc profund, acești utilizatori tratați ca șeptelul, cei care reprezintă marfa pe care o tranzacționează Zuckerberg în negustoria sa de multe ori dubioasă – nici nu vreau să intru în discuția despre datele personale.

Dacă admitem că libertatea de expresie poate suporta, în anumite condiții, o anume limitare, atunci pentru ca asta să se întâmple e nevoie de lege, de decizie a instanță, nu de toanele unuia de la Facebook. Nimeni, niciodată, în niciun sistem constituțional nu a cedat dreptu de a decide asupra libertății de expresie către vreun SRL ! Iar vrăjeala cu „regulile comunității” – în fapt un contract de adeziune – nu rezistă la o scrutare serioasă.

Interzicerea lui Alex Jones a fost un prim pas. Au urmat Milo Yanopulos, Paul Joseph Watson, James Woods șamd. Lista poate continua ceasuri bune. Toți adversari ai globalizării de-a valma, toți opuși politicii identitare. Pentru că despre asta e vorba. Despre epurare politică. Nu mai pot fi îngăduite decât vocile care au studiat catehismul cu Soros. Hamas e ok, poate sta liniștit pe Facebook, limbajul obscen nu deranjează, formele cele mai violente de expresie sunt perfect acceptabile din perspectiva „regulilor comunității”, dacă susțin tezele corecte.

Mai nou, Facebook pregătește lansarea propriei platforme de plăți în cripto-monedă. Se află deja în negocieri cu nenumărate companii pentru lansarea acestei platforme. Chestie pe care aplicațiile social media din China o fac deja de ani buni. Nu întâmplător amintesc asta. Din China. Acolo unde libertatea de expresie e tratată cu același respect ca la Facebook. Acolo unde există creditul social – pasul următor pentru Facebook.

Încă nu e cazul, dar dacă vor crea această platformă de plăți, va veni și vremea în care Zuckerberg ca decide ce ai voie și ce nu, dacă ai voie să cumperi și ce. E doar o chestie de timp. Iar creditul social e la doi pași. În timpul ăsta, vite cuminți, ne văităm când ne aruncă Zuckerberg afară de pe moșia lui, suntem gata să stăm cuminți în patru lăbuțe în fața lui, îngăduindu-i ceea ce nu i-am îngăduit lui Ceaușescu, doar-doar ne va lăsa să ne bucurăm iar de poze cu pisicuțe și glumițe tâmpite.

E cazul să cerem statului să-și miște curul. Da, știu, suntem prea mici, statul nostru e prăpădit, să așteptăm poate fac americanii ceva, poate face UE. Sictir ! Ba hai să nu mai așteptăm. Mic sau mare, statul român există și, dacă îi cresc o pereche de coaie, poate face ceva. Poate introduce norme prin care să bubuie monopolurile acestea, prin care să nu mai permită limitarea arbitrară a libertății de expresie pentru platformele care vor să facă bani în România (iar FB face mulți, foarte mulți bani în România). Dar, cum ziceam, e doar o chestie de coaie, deci nicio speranță.

Probabil că articolul ăsta încă va apărea pe pagina de Facebook a site-ului. Sau nu. Nu mă interesează. Eu pe acolo nu mai dau de multă vreme.

Asta am avut să vă spun. Acum plecați !

Facebook Comments

Lasă un răspuns