Ne autopăcălim. Şi de la noi pleacă tot oful, nu-i vina lor. Noi ne dăm la cap singuri, căci ăştia suntem, atât putem. „Las Fierbinţi”, că tot e în trend şi a spus un gorobete că-i place şi-i deosebit. O mizerie ordinară despre un sat de imbecili. Am prins o vorbă mare, de la un mare scriitor, că nu-i definitoriu pentru un om ce înjură, ci îndeobşte ce laudă. De înjurat ştie tot ghiolbanul, fie mai pe ocolite, fie chiar de cele sfinte. Dar de lăudat, aici e greu. Cazuri grave, de gângăviţi mental şi de „nevoiaşi cu creierul”. Nu se poate, dom’le, să faci prefaţă lui Parascovescu şi lui Tuciurescu şi să vrei în Academie ! Vă daţi seama ce complex, cât casa, şade pe capul unui astfel de popândău ? Plus că se laudă singur cum că ceteşte din Caragiale, de la care fură şi sintagma „sunt vechi, domnule”. Nenea Iancu era vechi din greţime,”de la greţilii cu barcuţile”, că aici venise cu tablaua lui Caragea, după cum îi spunea lui fiu-său. Că şi ăla tot apucături de majordom avea, ca orice bastard. Salamalecuri de şantier ! Dar ăşti arendaşi ai minţii nu pătrund până la Caragiale ăl bătrân, se opresc la borna Nicuţă Tănase sau Băieşu, admirabili de altfel, în raport cu ei mai ales.

Încă din anul fără graţie ’90 l-am întrebat pe profesorul meu ce-i uneşte pe ăştia – că au şi catindat împreună, tuspatru, şi au obţinut vreo două sute sau hai, treacă de la noi, vreo două mii de voturi, exact cititorii şi spectatorii lor ! – ,că unii se dau de ceasul morţii ca boiernaşi ai minţii iar alţii ca ficiori de ciobani legionari, lăcătuşi şi vânzătoare de alimentară? „Simplu, Nichi, îmi spunea el : mahalaua”. Ţoape, bre, ţoape de ultimă speţă, dar cu ştaif şi cu breton. Ţoape de Olteniţa, de Caracal, de Jalomiţa şi din Bulgaria lui Bai Ganiu. De Aleko Constantinov. Nu despre mahala vorbea un alt bastard inapt mai acum ceva vreme ? Complexul le sare pe nas, le iese pe urechi, nu şi-l pot ascunde. Ridicoli până în plăsele. Orice-ar face, oriunde s-ar duce, oricâte librete ar încerca, tot în noroi intră, ca godacul. Sau cum descrie splendid Blecher.

Cioflingarii ăştia au vrut totul, ministere, bani, maşini la scară – nu vedeţi prostul ăla care este născut în Caracal, dar se dă din Vâlcea cum îşi laudă „nemţoaica” ? Era pe timpuri un colonel de miliţie  , autor normal de literatură policier şi care se lăuda, pe bună dreptate că nu erau multe maşini pe uliţele de până în 1980, cu „suedeza” lui, un Saab. Raritate pe vremea aceea, când singurele turisme de la blocul nostru erau un Renault Gordini, o Dacie 1 100, un Renault 10 Major, un Wartburg, o Skoda S 100 şi un IMS. Am mai spus-o deseori, mai poposise Pârcălab cu un Ford Capri. Ăştia aveau înainte Trabant sau bicicletă şi se prezentau. plini de umilinţă la cerşit sejur la mare, la Neptun sau la munte, la Valea Vinarsului. Erau în permanenţă refuzaţi, nu de mine, eu le înregistram cererile scrise dezordonat, ci de comisia care repartiza nasulia pe motiv că nu-s scriitori. Ceea ce au şi rămas, nescriitori, căci nu sunt decât oarecum gazetari, de slabă factură tehnică. Fiindcă nu se comparezează cu cei din generaţia noastră este de natura evidenţei, măcar, dar sunt mult mai slabi decât mulţi bloggări de-ăştia de ultimă promoţie şi apariţie.

Mai este ceva de remarcarisit, minimalismul care naște monstruozitatea minimalizării: unu) – spre deosebire de anii 50 ai veacului dindărăt, când Istoria era în marș forțos și forțat și mai apăsa pe oameni, când se lepăda un coșmar și nu se știa încă în ce munci de primăvară se va intra, se apasă acum pe Istorie, prin neamuri, prin burse, prin posturi. Dintr-o gloabă nu poate ieși un cal nărăvaș, de curse, e o axiomă și nu-i adevărat, pentru greșalele odraslei e de vină familia, căci ceea ce vede în casă copchilul aia face.L-ai scăpat din mână și a ajuns un rebut social, tu ești de vină, ca părinte! Dar unde mai iaște familia de altădată?  Doi) – ei, ce mare scofală că a inspirat și el, pentru inspirație, un praf, două? În America pentru așa ceva îți dau minimum zece ani, pare-mi-se, iar prin cele Malaiezii sau Thailande te șterg definitiv din cartea de imobil. Ce mare lucru că a fost Nea Cutare procuror – procuror, deci pe dosar făcut! – la cel mai important penitenciar politic? Măi, copii necopți, păi știți ce presupunea asta? Era cred mai greu decât să fii ambasador. Și cum adică nu ai făcut poliție și politică? Atunci să redefinim termenii. Minimalismul naște minimalizare, pe de-o parte, iar pe de alta incompetența se șterge cu buretele interesului politic imediat. Și naște direct monștri. Ca la europenele de justiție unde am concurat singuri și am ieșit ultimii, cum era de așteptat.Căci nu se poate să aduci gloabe din provincie și să le pui la padoc. Cel mult poți să le pui la treierat sau la cărat dosare cu porumb de la arie.

Facebook Comments

Lasă un răspuns