Un ‘oț bătrân a descoperit, acum suficient de multă vreme ca să poată fi răspândită informația, că tăcerea îi scutește pe cei din jurul tău de oboseală și poate amâna momentul în care devine evident că ești prost. Ăl bătrân n-a copt broșuri motivaționale, cărțulii colorate cu titluri care promit să te învețe „Cum să…”, nici n-are cont de Facebook cu citate din Osho/Țuțea și poze cu păsărici inspiraționale. A zis o chestie simplă, ușor de procesat, limpede în enunț: taci, în plm !

Apoi a apărut social media.

Pentru unii, experiența conviețuirii cu propriul ego se poate dovedi copleșitoare. Reveria în fața oglinzii, emoția întâlnirii cu pixul, lecturile anapoda și pe fugă, epifania de la manichiură, fervoarea intelectuală născută de contactul cu meme-urile de pe FB, toate lucrurile astea pot răvăși naturelul simțitor. Acesta e momentul când mamiferul începe să resimtă senzația acută că neuronii puiesc, sinapsele apar ca igrasia sub termopan, iar procesul de dospire intelectuală e gata să fie revărsat către umanitate. Și grăiește.

După ce a dat drumul stolului de grauri, homo rezistus are opțiunea dea reveni la imperativul ălui bătrân. Adică să tacă, în plm. Dar nu. Homo rezistus nu pricepe că între revărsarea de bășcălie și zicerile sale e o legătură de cauzalitate simplă și evidentă. Nu. Ăilalți sunt răi, misogini, intoleranți, rasiști, etc. Așa că trebuie luminați. Și iar se încalcă regula ălui bătrân. Cu același efect. Pentru că sursa stolului de grauri e aceeași, iar una dintre cele mai solide dovezi ale prostiei e că faci același rahat, în aceleași condiții și te aștepți să obții un alt rezultat. Iar panaramă, din nou bășcălie, dar rezistus nu poate rezista și iese la bis. Ceea ce poate fi, în cele din urmă, o tehnic de succes. Se poate ajunge la un punct în care miștocarii nu mai pot ține pasul cu ritmul în care rezistus dă drumul la grauri. Deci, victorie.

Schimbăm subiectul. Doamna Oana Bogdan, a simțit necesar să revină și să extindă tezele exprimate anterior. Mărturisesc că doamna Bogdan vădește o candoare care nu poate decât să mă emoționeze. Grav. Cu fiecare nouă explicație devine tot mai evident că doamna Bogdan trăiește o fără de sfârșit euforie a descoperirii. După ce ne-a împărtășit entuziasmul său pentru colectivizare (da, CAP-urile erau expresia concretă a viziunii doamnei), încântarea cu care a descoperit că proprietarul unor bunuri le poate folosi ca mijloace de producție, acum vine cu o nouă uluitoare revelație: blocul de locuințe. Mă gândesc cât de emoționantă va fi pentru domnia sa întâlnirea cu pătrunjelul și descoperirea uluitorului fenomen care are loc atunci când bagi degetele în priză – sunt convins că a experimentat deja, în repetate rânduri, chestia asta și urmează, desigur, un număr semnificativ de eseuri pe această temă.

Să lăsăm mai bine autoarea să ne lumineze.

Bun. Dincolo de crucit și dat de tămâie, mă încumet să afirm că înțeleg ce se străduiește să comunice. Nu îi iese pentru că nu înțelege. Nici nu își dă seama că nu pricepe. Cum spuneam, lecturi superficiale și alandala. Ideile pe care încearcă să le pipăie doamna Bogdan au fost exprimate de mulți alții, de-a lungul timpului, doar că ăia o făceau coerent. Tocmai pentru că ideile acestea umblă pe aici de mult amar de vreme avem și o anume perspectivă istorică, iar asta ne-a îngăduit să le descriem cu un epitet binevoitor, dar de neomis: utopice.

Neajunsul major al soluțiilor utopice nu era acela că propuneau o societate ideală, că își propuneau să schimbe lumea din temelii, ci că ignorau cu desăvârșire natura umană, cu monumentalele sale slăbiciuni. Va veni, poate o vreme, când idei care astăzi par utopice vor construi o nouă realitate. Cine știe ? Poate evoluția noastră ca specie și evoluția noastră socială vor reuși, cândva, să se sincronizeze astfel încât să nască acea grozavă lume nouă. Dar cu siguranță despre altceva va fi vorba, nu despre repetarea sistematică a unor experimente eșuate tragic. Nu colectivizare e soluția ideală. Oricum, o societate mai bună se construiește ținând seama de natura umană, nu introducând premisa aberantă că niște gargaragii din politică vor schimba toată zidirea noastră interioară cu trei hashtaguri.

N-am nicio îndoială că vor urma noi explicații, reveniri și clarificări. Pentru că… am zis în titlu.

Facebook Comments

Lasă un răspuns