Multă vreme am socotit că politica e doar un robust utilaj de transformare a prostiei în voturi. O astfel de relaxată definiție era nu doar superficială, ci inexactă, aveam să constat. Mecanismul acesta, de achiziție a voturilor, era doar un element al unei mașinării mult mai complicate, în care obiectivul era puterea. Iar legătura dintre putere și votul cetățenilor e doar o făgăduială rar împlinită a sistemului democratic.

Modelul cu aspirații democratice (pentru că despre autentică democrație putem vorbi doar într-un context în care mai apar Zâna Măseluță, Moș Crăciun și Greuceanu ) promitea o anume cuplare a votului cetățenilor cu accesul la putere. Puterea, teoretic, exista pentru a satisface nevoile, dorințele cetățenilor, bla-bla. Lucrurile nu funcționau deloc așa, dar exista o prudentă considerație față de aparențe. Astăzi asta e o etapă depășită.

În literatura de promovare, sistemele pseudo-democratice occidentale se străduiau să sublinieze diferențele esențiale dintre acestea și totalitarismul comunist din est. Votul liber, pluripartidism, libertatea de expresie, prezumția de nevinovăție, separația puterilor, toate alcătuiau un pachet atrăgător, care, cel puțin prin comparație, părea extrem de seducător. Comunismul s-a dus naibii așa că literatura de promovare a devenit inutilă și, împreună cu ea, toate mofturile alea enumerate mai sus au devenit chestiuni facultative și apoi fasoane depășite.

Puterea n-are nicio legătură cu votul. O vedem la noi, o vedem peste ocean, o vedem în UE. Votul e util dacă poți pune mâna pe el, dacă nu e în regulă, te descurci și fără. Pentru că adevărata putere, adevăratele pârghii, veritabilii decidenți, cei care înclina osia lumii, cei care pot schimba destine nu sunt niciodată votați. Iar dacă rezultatul votului nu e pe placul lor, nicio problemă, mașinăria de invalidare a votului cetățenilor intră în brazdă. Triada securiști-justiție-propagandă rezolvă problema. E evacuat rezultatul votului popular (dacă nu s-a putut influența din timp acest vot) și e proptit maimuțoiul-politician care înțelege că treaba lui nu e să ia decizii, ci să recite către gloată deciziile luate deja de băieți.

Aici suntem. Epoca dezbaterilor ideologice s-a dus. Există kit-ul de bază pentru fabricarea rapidă de ideologii cu durată redusă de întrebuințare. Iar aici totul e un surfing prin temele de actualitate, nu mai există principii, decență, consecvență. Să luăm exemplul popularilor europeni. Nu au nicio ideologie, dar mereu reclamă valori ideologice. Inițial au sugerat că ar avea opțiuni conservatoare, apoi au patinat către un soi de ultra-liberalism neinteligibil, iar acum par să băltească într-un neo-marxism grețos. De fapt popularii europeni reprezintă modelul perfect al ghiveciului politic născocit doar pentru a controla puterea, fără nicio bază doctrinară, fără principii solide, dar cu o fără de pereche lipsă de scrupule.

Neo-marxismul vizibil în toate zonele contaminate de soroșism (apropos, e o enormă naivitate să vă imaginați că Soros e marea eminență cenușie din spate ! greșit ! e doar ăla care semnează cecurile) are niște trăsături bizare. Mai întâi e refuzul ostentativ de a ține seama de nevoile acute ale enormei majorități și în același timp există acolo o teribilă grijă față de mofturile unor minorități nu întotdeauna semnificative măcar. Apoi e o euforie a revoluției perpetue, pe care au mai fumat-o și Leonid Ilici, și Mao, și alți bezmetici.

Hașatagăreala ( de la metoo la rezist) e un instrument eficient de activare, mobilizare și păstrare la parapet a unui segment semnificativ de cetățeni dornici de implicare civică. Izolarea în bule – o reușită a social media – face ca logica bulei să elimine nevoia de evaluare rațională individuală. Între bule nu se comunică, transferul de idei nu e permis, dezbaterea e interzisă, între bule se schimbă focuri, calibrul logic nu interesează, încărcătura balistică e esențială.

Neo-marxiștii (fie că e vorba de cioloșienii băștinași sau de noii democrați americani) au nou-limba lor, dar mai ales se definesc printr-o trăsătură care e absolut unică: sunt posesorii unor soluții geniale aflate în căutarea unor probleme pe care să le rezolve ! Iar dacă aceste probleme nu există, nu înseamnă că nu pot fi inventate. În privința asta, politica identitară e o sculă teribil de utilă. Șmecheria e simplă: inventăm victime și le sărim în ajutor. E o înghesuială fără pereche la traversarea de babe care nu vor să traverseze. Pentru că, atunci când nu ai soluții reale la probleme acute, mizezi pe poza virtuților imaginare pentru a lua votul fraierilor. Care vrei să te fac victimă ? Hai să te fac victimă, bre, că după aia te ajut de nu te vezi !

Pe scurt, neomarxiștii nu au timp să rezolve probleme reale pentru că sunt foarte ocupați să inventeze probleme la care apoi să prezinte soluții. Atunci când nu delirează. Să vedem un exemplu:

„Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele.”
” As desființa agricultura și nu as domestici animalele. Cred ca am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenți ai vânătorilor și culegatorilor, nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri și nu în cupluri”.

Nu este un citat din Vladimir Ilici, cum ați putea fi tentați să credeți. Vorbele adânci vin de la o duduie care, înțeleg, e un fel de ceva prin partidul lui Cioloș ( care partid e și el un fel de ceva, cum și Cioloș e un fel de nimic). Pauză. Pentru că tot l-am pomenit pe Cioloș, ați reținut că, mai sus, vorbeam despre maimuțoiul politic pus să recite etc.

Bun. Deci să reținem ideile de bază ale cioloșismului:

-drepturile omului sunt un lux (cred că Cioloș nu se dezice de fosta sa ministresă)

-renunțăm la proprietate, trăim în devălmășie, ceea ce sună minunat. „Băi, Ghio, dă și mie scobitoarea noastră să ne scobim între dinții noștri”. Bine. Și acolo, în ashram-ul lui Cioloș, bem toți pișat sau avem voie să săpăm o fântână care nu e a noastră și să bem apă care nu e a noastră ? Încă ceva, cât de flexibil e regula „fără proprietăți”? O rog pe duduia respectivă (Oana-Maria Bogdan am înțeles că scrie pe fișa ei medicală) să îmi spună dacă măcar la chiloți putem face o excepție, având în vedere că nu avem toți viziunea domniei sale și nici aceeași mărime.

-desființare agriculturii, vânători-culegători, trai în grup – am reținut. Ideea asta revoluționară, minunată, absolut admirabilă, are și un nume: Epoca de piatră. Cum a spus marele gânditor Fred Flinstone: yabadabadooo ! Cioloș sigur a ochit deja o peșteră mișto. Iohannis cred că are deja șase în minte. Oricum, Republica Populară Democrată Coreeană experimentează deja ceva în domeniul ăsta și se pare că merge strună.

-cum duduia are domiciliul la Bruxelles, unde înțeleg că deține și un apartament, aș vrea un set de chei, pentru că suntem un grup de prieteni care am avea chef de chefuit acolo în apartamentul care nu ar trebui să aibă un proprietar. Și am vrea partea noastră din dividendele de la cele două societăți ale doamnei respective, pentru că viața e scurtă și vrem să o vedem împlinindu-și visul, așa cum își dorește, încă din timpul vieții.

Firește că, de fapt, cioloșienii nu cred în căcaturile astea, ci speră să facă rost de niște destule voturi de la fraieri astfel încât să se învârtă de leafă de la stat, mașină de la stat, etc. Dacă se poate. Dacă nu, cred că e deja limpede, se rezolvă și fără voturi.

P.S. Țicneala asta a început să prindă binișor și prin SUA. Când s-or apuca americanii de comunism să vedeți lucrare !

Facebook Comments

Lasă un răspuns