Nu pot fi decât mâhnit atunci când o candidatură românească la conducerea unei importante instituții europene eșuează. Sunt, deci, mâhnit că doamna Kovesi nu a obținut postul de Procuror european. Și asta e o mâhnire foarte, foarte mișto.

Sigur, n-ar fi fost rău dacă România ar fi putut da primul șef peste procurorii europeni, dar e mai bine așa din punct de vedere macovei. Baletul printre protocoale, vii, sufragerii, portocale, decapaje, vizitele dese și intense pe la ambasade, toate astea pot reprezenta, pentru unii, virtuți alese care meritau o de soi răsplată. Nu mă număr printre ei. Dimpotrivă, am serioase temeiuri să cred că madam Kovesi a slujit cu mare destoinicie alte interese decât cele românești, dar asta e deja o altă discuție.

Cei care continuă să o aplaude pe Kovesi ar trebui să fie primii care să o ia la rost. Pentru că dincolo de gargara cu „Kovesi bagă pesediști la pușcărie” (chestie care deja e nelalocul ei, pentru că justiția nu ar trebui să fie interesată de culoarea politică) se pot relaxa: nu s-au umplut pușcăriile cu pesediști, dar s-a umplut țara cu copii făcuți de Borcea din pușcărie. Sigur, PR bun, joc de picioare interesant, gălăgie multă, mobilizare securistică, dar rezultate subțiri rău – alea pe bune, nu rapoartele gogonate pe care le distribuia ea către iohăneți și prietenii din presă. De fapt, Kovesi a compromis nu doar ideea de luptă împotriva corupției, ci ideea de justiție însăși. Mai întâi pentru halul mizerabil în care au fost lucrate dosarele la DNA, apoi pentru că absolut toată lumea era de acord că activitatea DNA era politizată – sigur, unii aplaudau asta pentru că le convenea pe cine fugărea ea, alții o înjurau, dar și unii și alții măsurau un act de justiție jegos politizat.

Toți ne-am fi dorit să discută despre o autentică luptă împotriva corupției, de toate culorile. Iar asta însemna nu doar perforarea lui Dragnea pe niște dosare de încropeală, ci un dosar lucrat temeinic și în cazul lui Orban, și în afacerea Microsoft, și în EADS, și în privința finanțării campaniei USR, etc. etc. etc. etc. Dar nu, nimeni nu vrea cu adevărat anti-corupție, ci pârtie la guvernare. Asta nu e justiție, e tampax cu fitil în loc de șnur.

În fine, Hârșova e în Europa, procurorii de acolo sunt și ei europeni, așa că hai succesuri ! Inițial mă gândisem la Zalău, dar deja ajunge cu căzăturile de pe cai mari. (nu Codruța, nu te-am făcut căzătură!)

Ne-am tot luat cu toate astea, sufragerii, protocoale decapări și n-am apucat niciodată să vorbim serios despre calitatea profesională a duduiei. Iar aici sunt multe de spus. Multe. Și s-au adunat, de-a lungul timpului, destule nestemate și nefăcute peste care am trecut prea iute pentru că se pierdeau în șuvoiul știrilor. Pentru că, bun, a candidat, nu i-a ieșit, asta e. Știu că e ofticată, că i se promisese că e ca și rezolvat, că „slujirea” nu rămâne nerăsplătită (cum de către cine i se promisese?), dar, pe bune, ea chiar se credea calificată pentru postul ăla ? Pe bune ? Am înțeles, te-a luat nen’tu Băsexu, pe când erai mucea, de unde te-a găsit Macovei, te-a dat la coldit și de atunci te-ai mutat din post de șefă în post de șefă, iar tu chiar ai început să crezi că ai devenit un guguloi de competență ? Țicneala asta ar fi amuzantă dacă nu ar fi insultătoare pentru sutele de magistrați, pentru miile de juriști din țara asta care chiar știu carte.

Parcă o și văd pe duduia cum se strecura, acolo, printre bulibașii europeni și le șuiera la ureche: I am Batman !

Poate terminăm, în pana mea, cu rahaturile astea cu slujirea și revenim la chestiile alea serioase, numite competență, seriozitate, rigoare și respect față de profesie. Iar asta e valabil și pentru rahații care fac politică. Toți.

Facebook Comments

Lasă un răspuns