Când se înfiinţase Cenexasul şi se împănase cu tot felul de agenţi externi, olandezi, englezi, kaghebişti şi alţi chibiţi, cineva din apropiere se plângea că nu fusese chemat el, care nu pusese mâna pe niciun cap de aţă, cum zicea biată mamă, şi care nu râvnise la bunul altuia. Sigur că aia era o bucată de humă care se integra perfect în zidul noii construcţii evropene, demarate din fosta RDG pentru a des-tăinui – de la taină – persoanele care desenau anonime sub baldachinul palid şi umbros al vechii secorităţi Ex-staziste. Acolo se mai justifica, la noi parcă mai puţin, cu atât mai mult cu cât Dinamo a şerpuit în spaţiul vagamente real al afacerilor și a presei. Şi cu atât de foarte mult cu cât se încerca ascunderea sub lacăt a chiar celor chemaţi să scormonească în cofa sau cifa cu delaţiuni.
Fireşte, majoritatea delaţiunilor fusese copleşită de frică, dar erau şi foarte multe delaţiuni din invidie, mai ales în perimetrul firoscos artisticos. A trecut vremea şi oamenii care au pornit împreună şi s-au înfruptat din avutul obştesc, aşa cum se numea el în limbajul de lemn-Tănase, au început a nu mai cotiza sau a se da în gât, în limbajul argotic, unii pre alţii. Mai mult, a se înregistra pentru zile negre. Aşa s-a ivit statusul paralelogram. Unii „hăis”, alţii „cea”. Că oricum tot de la coada vacii poposesc ei cam toţi ! Şi cam toţi sunt hămesiţi de polenul plăcerii necuvenite şi rapide.
Acum la objet. „Dienieaul”, pronunţat aşa înmuiat, este tot o structură securistoidă inventată de Băsău, „cel mai prost om care a trecut pe Calea Victoriei”, după cum l-a nemurit nea Fănuș – ca simplu personaj episodic, doar atât, căci atât va rămâne din mongoloidul din „Muflatar”. Cu ce scopos ? Ca să-l elimine din cursă pe alde Nastaz, nu tenismanul, infinit mai deştept decât el şi să-i sugă banii mogulului Noiculescu. Aşa au apărut toate lipitorile satului, toate firimiturile umane care populează stabelimentul. Aţi observat ce limbaj, ce facies şi ce strâmbături posedă, fiecare în parte şi toţi deopotrivă ? Şi mai ales ce frunţi înguste şi bretoane tunse cu patentul ? Ai zice că sunt vise rele, când ei de fapt nu sunt decât doar nişte nimeni, nişte egoişti imprecişi care vor să înconjoare la ordin cu sârmă ghimpată sinuozităţile realităţii.
Justiţia, aia adevărată, de la eghipţiani şi de la greci, Themis pe nume, de-aia ţine o balanţă, o şpangă şi are un bandou, ca să cântărească egal, să nu deosebească rău de bun şi să se sprijine corect pe balustrada pedepselor. Sigur că fătuca asta de la Căpâlna sau de la Simeria sau de la Mediaş sau de la Stamate este un pion şi o biată prostuţă, cu un limbaj sărac de tot care se reduce la trei vorbe : „speţă, aspecte, inculpat”. Sigur că de partea cealaltă a talerului se găsesc neşte unii care n-au dispreţuit deloc metalele preţioase şi şi-au glisat antebraţul adânc în hârdăul cu sclipici. Între LKK asta şi alde Urdea, de parexemplu, niciodată n-am s-o prefer pe Urdea ! E bine că se mai dezghioacă toată cloaca cea vestită, dar nu se merge până la capăt, ci tot româneşte. Adică ei rămân cu banii şi noi, cei cinstiţi, cu buzele umflate. Mai funcţionează şi pistonul gândirii ăleia şmechereşti şi sărăcăcioase : „ce mare lucru a făcut, a furat de la stat”. Nu, toţi cei care s-au îndeletnicit cu asta au furat de la noi, de la noi toţi. Şi mai ales ne-au furat Timpul, ne-au dat îndărăt până în veacul peşcheşului. Nimeni, totuşi, nu-i atât de hapsân să vrea răul etern al unui nelegiuit, dimpotrivă, să nu ispăşească decât pedepse cu suspendare, dacă se poate, dar să i se strângă tot ceea ce nu-i al lui şi să dea îndărăt. Chiar dacă şi-a pus cocenii pe numele vărului de-al treilea sau pe al nepotului de frate al vecinului!
Ce mai este de subliniat acilea ? Nu numai scăderea continuă a nivelului de trai şi a nivelului de intelighenţă al neamului, de la vlădică până la opincă. Ce pildă vreţi mai mult : de la decăderea amplă dinspre omonimul meu, activist cum o fi fost, dar de „omenie”, fost conducător de judeţ, de minister, de editură, totuşi, până la un lector propagandistic de geografie, până la un golan de docher şi acum până la un profesoraş de fizică de ghimnaziu sătesc şi săsesc ? Ci şi ştergerea vocaţiei şi a profesionalismului în toate cele, de la Academia de bere, că toate-s academii, şi până la creşă. Iată că acum se poate orice şi s-a dat drumul din lesă oricui în spaţiul public, cu sau fără opt clase, dacă până şi un imbecil notoriu ca Bareş Rogodan putea să acceadă la şefia unei tembeliziuni naţionale sau dacă la Ionesco sau Unesco este un prostălău care nu ştie nici franceză de-a şasea ? Că tot îl văzui într-un documentar caraghios despre un securache trimis să suprime doi disidenţi şi care a jucat româneşte la două capete, ca să-l scoaţă pe frate-său la aer, în Vest. O ştim dă dămult, vorba lui Nenea Iancu : ţară mică, drame mici, mese puţine !

Facebook Comments

Lasă un răspuns