Sau mici manii, de persoane sedentare dar cu apetit de glorie, sau micii maniaci, ca imbecilul, eufemistic, cu mare iubire de oameni şi gumilastic spus, de Gustibus Zegras sau Mâzgărean, un îngăimat de cooperativă agricolă de producţie care a trântit o braşoavă cu neofalină de-aia de diabetic, cum îi zice, zaharină, frate! Că taman asta-i pe ordinea zilei măreţe, revocarea unui amploaiat extrem de modest. Au scris mult mai bine prietenii mei, Daniel Bejan şi Răzvan Boanchiş, şi n-am de gând să vă mănânc timpul cu prosteli. Înţeleg că însăşi prostia de-a personaliza Puterea ne şade în fire şi în fişa postului. Nu contează cine ocupă vremelnic un scaun, ci important e ca sistemul să funcţioneze şi să funcţioneze bine. Prezidentul numeşte procurorul la propunerea ministrului de resort, ce mai atâta. Doar nimeni altul decât Băsăul a numit-o pe fătuca aia din provincie despre care nici nu ne mai amintim, a intrat în praful memoriei. Iar aiureala cu America nu e-n chestie, acolo este alt sistem şi prezidentul este de fapt şef de gubern. Dacă tot vrem să-i copiem, să luăm totul, inclusiv curtea cu ăi doisprezece oameni furioşi şi mai ales mentalitatea lor de învingători şi de împărţitori de dreptate, furată de la englezi de fapt. Fiindcă, de drept, dreptatea asta presupune restabilirea echilibrului iniţial, ceea ce la noi nu se arată nu de la FSN citire, nici de la Nea Nicu, ci cred că din vremea Basarabilor şi a Muşatinilor.
Pentru mine, Drept însemnau Maiorescu, Kogălniceanu, “Junimea”, cofetăria “Tosca” şi mai abitir Delavrancea. Cred că auzisem şi despre Istrate Micescu de la un unchi plangiu şi pilangiu din Ploesci, de fapt tot născut în arealul raialei Ibrăilei, dar trăit şi şcolit în urbea lui Nenea Iancu. Ei bine, facultatea denumită de Drept nu era deloc privită cu ochi buni în epoha noastră, aidoma şcolilor de scoteau ingineri şi subingineri pe bandă rulantă, tecemeuri absolvite de nătântul Orbean. Baremi ăi de la Construcţii, din instalatori nu erau scoşi! Acum, fireşte, era o snobeală tipică, absolvenţii de Drept ieşeau ceea ce spuneam, apărau legile care erau cum erau sau pledau în divorţuri cu partaj. Iar ca procuror inchizitorial apărai legea ce ţi şi ni se dăduse ! Dar mai era ceva : până şi în vremea mea, examenul propriu-zis era precedat de un concurs de acte, prin care ţi se drămăluiau originea sănătoasă, de la butuc, sau apartenenţa la Securime. Plus că existau locuri “special amenajate” direct din admitere pentru tovarăşii miliţieni, care-şi desăvârşeau astfel nemăsurata lor iscusinţă ! Nu vedeţi ce nume colţuroase au, neşmirgheluite? Nu vedeți cum arată, cum se îmbracă, cum vorbesc? Vă mai aduceți aminte de tanti aia învelită într-un soi de perdea? Cu siguranţă că erau şi că sunt şi multe excepţii, dar care confirmă regula.
În ciuda ăstor lucruri, am avut de-a face cu oameni de mare probitate şi chiar de mare iuţime intelectuală, colegi de-ai mei şi nu numai. Fiindcă nu am încălcat niciodată legea şi nu am pus mâna pe un cap de aţă care nu-mi aparţine, îmi permit să am opinii. Ba, chiar pretind. Nici pe Biblie nu am jurat strâmb. Că am mai greşit cu vorba – nicidecum stilistic, vreau să cred fără falsă modestie ! – spunându-mi părerea, da, recunosc, dar numai în limitele legii, căci nu am acuzat pe nimeni pe nedrept ! Nici măcar că e prost făcut grămadă ordonată!
Și ce bravuri au făcut ăștia, frate, ce vitejii? Cum se zicea despre madama Jacob, că l-a scăpat pe Nicușor. Păi, și eu îl scăpam, că oricum se rejudeca nasulia și că ăsta era mersul vremurilor. Că alt jurist de țară a scos nu’ș ce brățări. Mare lucru, orice advocățel de divorțuri de prin Însurăței făcea la fel. Că nu se discută hotărârile Justiției! Ce vorbești, bre? Se discută orice, că tot lucru omenesc e și acilea. Sentința de condamnare pe rug, evident că politică, a Ioanei d’Arc a fost casată după aproape un sfert de veac de același rege. Și la noi s-au dat sentințe politice, pentru dd. Voiculescu și Năstase, ca să iasă din joc.
Aşadar cam înţelegeţi ce fel de oameni mişună prin astă meserie care se mai învăţa corect pe vremuri, nu ca acum, mai ales la particolere. Posed un alt bun prieten, profesor de filosofie, cunoscător de greacă şi de nemţească, nu săsească, trăitor într-o mare urbe transilvană care, excedat de pretenţiile arogante şi exagerate ale multor advocăţei, s-a apucat să facă Dreptul. Acum, cică e un fel de şcoală pe care o poţi termina în trei săptămâni, mai ales la fără frecvenţă sau mare distanţă cum îi spune. Dacă Urdea şi Gurghiu sau Burghiu aia de graseiază plicticos de parcă e maşina de cusut a bunicii, „Singer” (maşina, nu bunica !), au terminat aşa ceva, vă daţi seama unde suntem? Vorba ceea, a lui nea Guță Băieșu: „era din Tecuci și arăta ca atare”. „Care mi-a spart clondiru’ şi onoarea reperată”! Judecătorii, după părerea me, sunt ăi din cărţile lui Samuel, adică Otniel, Aod şi Şamgar, sofetim, în ebraică, etc. Ăi de au barbă până la plexul şi complexul solar şi care o fac gratis, nu pe salarii şi pe pensii cumulate, imense şi complet nejustificate. A proposito, vrei să fii incoruptibil, -ă, declară-ţi averea şi nu te apropia de arginţi. Ăştia sunt judecători, nu o ţoapă din Ţiglina, tunsă cu bomfaierul, pensată cu cleştele de rufe şi având voce silabisită şi apretată ca a unei telefoniste de raion.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here