Gata, s-a dus epoca suavă a discreţiei şi a bunului simţ, a măsurii în toate cele, evoluţia moravurilor – cam uşoare, după părerea noastră ! – ne împinge acum spre epoca totalei lipse de bună cuviinţă şi de bună creştere. Citeam prin anii ‘ 80 câte ceva despre societatea suedeză extrem de permisivă şi ne minunam că oricine putea să afle, dacă îşi dorea asta, ce face vecinul lui, ce rate are şi la ce, cât câştigă pe lună, ce are prin casă. Nu se poate nimic fără de reguli, nu se pot amesteca deodată mere cu pătlăgele vineţele ! Turnul Babel nu-i o simplă poveste şi nici amestecul limbilor. Ba par a fi chiar un blestem ! Acum aflu că o suedeză veselă de tot vrea ca restaurantele să nu mai gătească deloc carne de porc, de vită și de pasăre. Bine că lasă peștii în pace sau poate doar în acvariu!?
Altăceva doream a revela aici : pe măsură ce totul se deschide, uneori chiar scabros de indiscret ca întrebările de-a dreptul tembele ale multor jurnalişti şi jurnaliste sau ca alăptatul public, totul se închide sau se trece neobservat. Vechea noastră îndeletnicire de peizani de la Danubiu trece într-o clocită paradă de sclipici. Multe lovituri de teatru cad în zodia adaptărilor, tot pentru „renumeraţie”, fireşte, că dacă melanjezi Shakespeare cu Baranga şi cu Woodrea e textul tău şi ţi-l plăteşti ca orighinel ! Și vrei la festivaluri. Că de-aia fac unii filme, pentru festivaluri, nu pentru public.
Apropo de laifstail, mi-aduc aminte de ceva ce am cetit în jurnalul nebunului genial de Dali care poposise la Sorbona pentru o conferenţă, coborând dintr-un Rolls Royce alb umplut cu sute de conopide la aceeaşi culoare ! Asta prin ‘ 60 ! Bine, era Dali, nu duduiţa asta, Leana Urdea, care nici într-un aprozar nu ar face rating ! În acest laifşpilhozen se dau în stambă vedetele de bâlci de pre la noi şi rememorează evenimente. Avem aşa : miliardari de carton presat, vipi de poleială sau de viplă, vipe de hârtie creponată şi analişti respingători de hârtie igienică ! Toţi sunt veniţi de la coada vacii şi a existenţei şi vor să sară peste şapte cai sau să-şi tatueze precum croitoraşul ăl viteaz, “şăptche dintr-o pălitură”. Dar şi acolo era vorba despre muşte ! Muşte beţive ! Vrem notorietate, NATOrietate, vizibilitate, Nobel şi o Nouă Euroviziune ! Dar nu avem viziune și bunul simț să stăm în banca noastră. Obiectul nostru național este să ne aburcăm pe spalierele notorietății, să ne răcnim prezența. Prin orice, chiar și prin sandale și haine fistichii de țoapă de oraș agro-industrial.
Am remarcat la multe vedete confecţionate peste noapte că nu prea mai vor să-şi amintească de unde au plecat. Sau că nu au termenat nicio şcoală mai acătării ! Noi nu reprezentăm încă o societate a banului unde, ca-n America sau Franţa, un actor e mândru că a fost vânzător de mezeluri, docher şi soldat în Legiunea Străină. Sau că nu’ş ce scriitor a vândut ziare şi ventuze şi a lucrat ca poştaş în tinereţe.
Mitocănie, bre, în stare de orice şi mai ales în stare pură şi simplă, necristalizată, de să umpli o baniţă de porumb cu dânsa! Fireşte, aşa e şi în America ( în „State” se zice mai recentissim !), sau mai bine era, prin anii ‘ 20! Atunci, toţi spiridonii, chiriacii şi alţi băieţi de prăvălie ajungeau milionari pe căi dosnice, căci prin muncă organizată şi cinstită nu se ajunge, cum bine se ştie, nicăieri. Tot astfel şi la alde noi, high-life la pahare din plastic, mămăligă cu şampanie, stridii cu varză călită şi tocană cu trufe, plus partide de table pe Coasta de Azur, auzi dumneata, te duci la Saint Tropez să mănânci mici cu ciușcă și pâinea lor, ca la Videle, Olteniţa, Sighiu sau Pleşcoi! Toţi acei self-made-men improvizaţi au apărut la alţii fie în timpul prohibiţiei, fie în timpul celebrei crize din ’29, fie la sfârşitul celui De-al Doilea Măcel Mondial, fie în urma demontării puterii sovietelor. Şi au apărut ordonat şi la ordin !
Istoria, asta este marea obsesie a acestor fete şi fătălăi, a acestor servitori din născare, a acestor rândaşi, a acestor bastarzi, cu sau fără şcoli înalte, pe puncte oricum toate. Îmi spunea cu oarece reproş un fost prieten, încă de prin anii ’90, căci de atunci e pornit tăvălugul colonizării, cum de îndrăznesc să apropii numele între ele, cum de îi compar pe cutare boieri ai minţii oloage cu nişte ambalaje lucioase de existenţă la cornet, patableşii cu becalioţii de-un paregzamplu ! Păi, alde becalioţii au mai lăsat o dâră, ăştia nimic, nici măcar ca limacşii, nu vedeţi că nici în pahare nu ştiu să toarne ? Uite aşa bine, nu vedeţi că nu e nicio diferenţă între dânşii, nu vedeţi cum se dau în stambă sau în tifon, în ce le este învelit jegul existenţei lor închipuite ? Iar pe lângă Istorie, mai au o obsesie ipochimenii ăştia care cred că îşi deplasează hoitul în lumina reflectoarelor : lumea care şade cu gura căscată la noi, ambasadele, instituţiile, Ooropa dumitale, venerabile ! Se şi uită continentul la alde noi, ce să spun! Nici când le adăstăm prin bătătură nu ne pomenesc la telejurnal, au alte știri mult mai importante.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here