Lumea se schimbă. De când există, fără încetare. E un proces natural, o perpetuă transformare, o evoluție de la o stare a materiei la alta. Odată cu apariția lui homo sapiens, evoluția naturală a intrat în competiție cu ceea ce noi, cei care pretindem că suntem rodul superior al evoluției însăși, numim progres. Bună vreme lucrurile au mers într-o cadență suportabilă, cele două procese păreau a încerca măcar să se sincronizeze. Apoi, nu cu multă vreme în urmă, omenirea a început să se grăbească. O grabă acută, către o destinație neformulată, în care progresul a devenit scop și mijloc.

Orice transformare a societății umane, orice progres tehnologic erau, inevitabil, urmate de semnificative perioade de acomodare, asimilare, optimizare. Tranziția de la epoca de piatră la epoca bronzului s-a petrecut neuniform și a durat câteva milenii. De la epoca bronzului la cea a fierului a fost nevoie de secole, lucrurile s-au petrecut ceva mai rapid. Tot de secole am avut nevoie pentru a trece de la caii de poștă la telefon. Creșterea nivelului de prosperitate, dar mai ales accesul tot mai larg la educație au permis ca schimbările să fie parcurse mai repede, asimilarea noului să devină mai facilă sau cel puțin mai ușor de suportat.

Evoluția sistemelor sociale a presupus, la rândul său, perioade dificile de tranziție, generații „de sacrificiu” și costuri considerabile. Orice încercare de ieșire din ritmul natural, acceptare-adaptare-asimilare, nu avea cum dura. Atunci când Akenathon a încercat să le impună vechilor egipteni trecerea la monoteism, reacția a fost una de vehementă opoziție, iar schimbarea dorită de el a durat atât cât a durat propria-i existență. Rezistența la schimbare, des criticată, e o reacție firească atunci când viteza schimbării depășește viteza de adaptare, atunci când ritmul natural e survolat prea rapid.

Recent, în mentalul nostru colectiv, s-a produs o transformare radicală: schimbarea a devenit un atribut al binelui. E aproape imposibil să convingi un contemporan că schimbarea e altceva decât ceva pozitiv. Progresul e, s-a postulat, un permanent deziderat, iar cu cât lucrurile se petrec mai repede, cu atât mai bine. Orice altă gândire e reacționară, înapoiată, primitivă. Nu e nevoie de ajustare, ci de schimbare, adaptarea nu contează, e importantă înnoirea.

Capacitatea noastră de adaptare a rămas, în linii mari, aceeași. Oricât am repeta, colectiv, mantra schimbării, limitele noastre, individuale, sunt acolo. Atunci când consumăm noul fără măsură, fără răgazul necesar unei propice digestii, lucrurile o pot lua razna. Și au luat-o razna. Viteza comunicării crește într-un raport invers proporțional cu calitatea comunicării. Suntem gata să ne apărăm drepturile noastre de „consumatori” cu ferocitate, dar devenim apatici când discutăm despre drepturile noastre cetățenești. Putem accepta cu minimă ezitare să renunțăm la orice urmă de intimitate, la orice protecție a vieții private dacă acesta e sacrificiul pe care îl presupune folosirea celui mai recent gadget. Poza cu farfuria plină împărtășită cu restul umanității – care, negreșit, avea o disperată nevoie de această esențială informație- anulează orice sentiment al ridicolului, orice reziduu de discreție.

Dacă s-ar afla într-un restaurant și cineva s-ar opri lângă masa sa pentru a se holba minute în șir la mâncarea din farfuria sa, utilizatorul de social media ar fi cel puțin stânjenit, dacă nu de-a dreptul iritat. Însă e gata să ofere holbării exact aceeași farfurie, iar asta nu mai e stânjenitor dacă procesul acesta e intermediat de un gadget. Mii de ani de evoluție, milioane de minți puse în slujba științei, veacuri de progres tehnologic sunt rezumate la fotografia unui blid de mâncare. Sau a unei pisici adormite. Iar asta se numește comunicare.

La fel de dramatice sunt lucrurile și în alte privințe. Tranziția de la bigotism și cea mai primitivă homofobie la o tăcută toleranță a avut nevoie de o schimbare de generații. De la toleranță la acceptare și asimilare completă în corpul social lucrurile s-a trecut mult mai rapid, în timpul vieții aceleiași generații care acum trebuie să accepte căsătoriile între persoane de același sex, conceptul de sex fluid și ideea că ar trebui să admitem existența a 67 de sexe. În timpul vieții sale, aceeași generație a sărbătorit căderea comunismului, iar acum e pusă, de către aceleași auto-intitulate elite,  în situația de a redescoperi virtuțile comunismului.

Schimbarea, înnoirea sunt procese necesare, inevitabile fără de care nu am fi ajuns aici unde suntem. Prosperitatea pe care o promite orice idee de schimbare face totul mult mai seducător, dar nu anulează nevoia de adaptare, de acceptare, de asimilare. Perpetua schimbare devine premisa instabilității, iar instabilitatea rampa de lansare a haosului. Nu e o viziune conservatoare, ci una rațională. Homo sapiens își supra-estimează de o manieră îngrijorătoare capacitatea de adaptare și înțelegere, tot așa cum își supraevaluează locul pe această planetă și capacitatea sa de a stăpâni natura. Precipitarea schimbării ne readuce la tribalism, la conflictul permanent dintre cei care doresc schimbarea și cei care încă nu sunt pregătiți pentru ea, dintre cei care o doresc, dar nu o înțeleg și cei care o doresc, dar pretind că o înțeleg.

 

Facebook Comments

1 COMENTARIU

  1. Gasca lui moise guran si vlad petreanu – platiti propagandistic de securici mai mici sau mari – se tot chinuie de 2 ani sa-l infiga-n scaunul de premier pe omul cu IQ inferior Ciolos.doamne fereste ! schizofrenia din capul dlui petreanu este condamnabila in instanta si se numeste atentat la integritatea statului. dumnezeu cu mila daca cei mai slab dotati intelectual dintre romani ajung sa prezica informatii pe care le planuiesc de fapt, ei fiind un urias sistem de propaganda securist, nu comunist, bolsevic kgb-ist. scopul astora ca petreanu este reintoarcerea onului cu probleme mentale ciolos -printr-un atentat la siguranta nationala ca si-n 2016 – cand a ocuapt guvernul abuziv. doamne…suntetm pierduti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here