Vorbeam, sâmbătă, cu un bun prieten, jurnalist sadea, cu multă experiență, despre șansele ca referendumul să poată fi validat. Prietenul meu nu va avea îndoială că pragul de validare va fi lejer survolat. Pentru că pesediștii știu să-și urnească răcanii, pentru că se votează în două zile consecutive, pentru că, desigur, duminica, la slujbă, popa din sat va trimite miei rătăciți pe calea cea dreaptă și luminată de ștampilă. Ni s-a alăturat, pentru scurtă vreme, o cunoștință comună, tot jurnalistă, tot cu experiență, care consuma aceleași certitudini. A venit apoi argumentul că sondajele zic clar că trece. Căpos și bicisnic cum sunt, nu m-am lăsat convins, chestie care demonstra, firește, cât de rupt de realitate sunt și cât de puțin pricep de ce e în stare dumnealui boborul atunci când se pornește vijelios în apărarea unei cauze.

Nu m-am înșelat. Nu pentru că aș fi avut informații privilegiate de la Institutul de sondaje Teșchereaua, nici pentru că aș fi beneficiarul unui transfer de competențe de la Mama Omida, ci pur și simplu pentru că am fost atent la ce se petrece, nu la ceea ce mi s-a spus că se va petrece.

În ceea ce numim social media am văzut, apoi, uimiri agregate în același registru, la aflarea cifrelor care exprimau participarea la referendum. Oamenii constatau că e ceva bizar acolo, cum adică să nu se depășească pragul când mai toți cunoscuții, mai toți cei din bula de Facebook votaseră, ba produseseră și dovada, arătându-și ștampila de pe cartea de identitate ? Răspunsul era chiar acolo: bula.

La fel de bine am văzut, tot în spațiul virtual, cunoscuți care nu aveau nici cea mai mică îndoială că strădania lor de a boicota referendumul și nimic altceva a produs rezultatul acela. Pentru că în bula lor așa arăta realitatea. Iar legile bulei, ar fi sacrilegiu să crezi altceva, sunt legile universului.

Nu e un succes al celor care au îndemnat la boicotarea referendumului, cum nu e un eșec al celor care au crezut în el și ar fi dorit modificarea constituției. Unii laudă înțelepciunea și prudența bravului popor, alții sunt revoltați de indolența și necugetarea aceluiași popor. Și în egală măsură, și unii, și ceilalți, au dreptate și n-au. Pentru că e adevărat, pentru mulți români, subiectul a fost mai degrabă neinteresant. Ar fi putut fi interesant, poate, pentru cei mai mulți, dar a existat o respectabilă strădanie ca subiectul să fie acoperit de colb, pasat, înghesuit, mototolit până când a devenit cu adevărat neinteresant. Am scris deja despre asta, nu am să revin, dar modul în care a fost organizată dezbaterea publică pe acest subiect a fost tocmai un mod, care s-a dovedit eficient, de-a garanta o viitoare nevalidare a acestui referendum.

Bravura de săptămâna trecută, de la Parlamentul European, a doamnei Dăncilă, absolut remarcabilă și lăudabilă, nu trebuia să cunoască amplificatori inutili, care să trimită România alături de Ungaria, în camera de penitențe a UE. Puțină bățoșenie în discurs e în regulă, dar nimic dramatic pe fond. Așa că era prudent, util și sănătos ca referendumul să se întâmple, dar să eșueze. Caragiale în toată splendoarea: să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic. Așa e toată lumea împăcată. Și coaliția pentru familie care a văzut că, desigur, există acolo o forță politică responsabilă, care a preluat flamura luptei celei drepte și a dus-o pe buletinul de vot, și „partenerii” europeni care au putut constata că poporul e matur și tolerant, dar mai ales partidul care a construit tot montajul ăsta și care a reușit să împace atât capra cât și varza. Puțină șmecherie politicească prinde bine mereu.

Partidul lui Dragnea putea împinge ușor referendumul peste pragul de validare. Cu doar puțin zvâc de mobilizare. Dacă voia. Pentru că era mult, mult mai ușor decât mobilizarea unui miting mamut în Piața Victoriei. N-a făcut-o pentru că și-ar fi pus în cap fanfara europeană și exact de asta n-avea nevoie. Nu e un reproș, dimpotrivă, politicește au jucat perfect.

Nu e nicio tragedie că referendumul nu a trecut, cum nu e nicio victorie că a eșuat. Ar însemna să ne închipuim că deciziile noastre depind de noi, or lucrurile nu mai stau așa de multă vreme. Din punctul ăsta de vedere, discutând dintr-o perspectivă strict politică, Dragnea a jucat impecabil. Mai întâi a fost discursul remarcabil al doamnei Dăncilă de la Strasbourg, unde s-a consemnat proba video a faptului că putem decide singuri și că nu stăm plecați în fața birocraților UE, apoi referendumul în care boborul a poftit el să decidă, iar acum se va putea raporta la Bruxelles: e totul în regulă. Bifat, bifat, bifat. Joc politic impecabil.

Există bule care văd aici un eșec lamentabil, cum există bule care aplaudă o victorie inexistentă. Nu e nimic din astea. E doar politică. Câtă vreme privim lumea doar dinlăuntrul bulei, vom continua să avem percepțiile alterate, să ne închipuim că lumea e mică, îngustă și asemenea nouă. Am mulți prieteni care cred în lucrurile în care cred și eu, tot astfel cum am prieteni care se raportează la alte valori, dar diferențele astea țin de opțiunile noastre politice, nu de lucrurile profund umane, care ne fac să ne rămânem prieteni și să ne vorbim, chiar dacă, nu de puține ori, rămânem în dezacord. Din când în când merg să-i vizitez, în bulele lor, iar ei îmi devin oaspeți, în bula mea. Că despre asta e vorba, în bula mea !

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here