Dacă ți se întâmplă să cheltuiești o conversație cu lefegii politichiei, de la un punct, poți descoperi că limbajul nu te mai servește așa cum s-ar cuveni. Ceea ce pentru tine e simplu și limpede, devine obscur și neinteligibil, lucrurile care ar trebui să constituie repere certe nu doar pentru un dialog, ci pentru orice ceferist zdravăn la cap, nu mai contează. Tu-i vorbești despre spitale, școli, despre nevoia de a dezvolta o clasă de mijloc și alte năzdrăvănii care ți se pare că sunt importante și aștepți ca dumnealui, politiciangiul, să îți explice când, cum și ce fel. Nici pomeneală ! Ăla îți imaginezi tu, naiv și pieton, că ar fi rostul politicelii, să se ocupe de chestiile alea pe care le pomeneai. Politiciangiul vede altfel chestia. Are cu se lăuda: i-am rupt pe ăia, am luat atâtea primării, am obținut atâtea voturi, ș.a.m.d.. Bine și ? După aia? Acum e momentul când el se uită la tine cu ochii mari, de vită vaccinată, și nu pricepe ce pana lui vrei tu de la el. Așa că o ia de la capăt cu voturile, cu primăriile. Tu ești tâmpit că nu pricepi că aia e lambada lui și ai pretenția tâmpită să se ocupe de macarena ta.

Stau de vorbă cu un cunoscut, mai săptămânile trecute. Politician cu stagiu vechi pe macara, pe buldozer sau moto-stivuitor. Adică, mai pe înțeles, trecut prin destule partide, cu vreo șase-șapte mandate în spate. Poate opt, nici el nu mai știe. Le știe pe toate, se pricepe la orice, le-a fumat pe toate. El și ai lui se pricep la orice, ar face palate de alviță pe aici, dar nu îi lasă ăilalți. Îi spun de autostrăzi și îi pocnește capsa.

-Bă, aveți un fix cu autostrăzile ! Mai schimbați și voi placa, dă-o naibii !

Nu știu despre care „voi” e vorba, dar sunt convins că nici el nu mai știe de care „ei” e atârnat. Cu năduf și un moț de lehamite mă pune la punct:

-De treij dă ani o tot futeți cu autostrăzile ! Gata ! Ajunge ! Căutați și voi altceva !

Nu mă străduiesc să aflu despre care „voi” insistă să vorbească. N-are rost. Cunosc teoria despre „ăia” și ai noștri, știu cum îți distribuie ei viză de flotant într-o categorie sau altă, în funcție de etapa ciclului electoral în care zaci. Așa că i-o zic și eu pe a mea.

-Bine, și problema, în mintea ta, e că de treiezeci de ani noi tot cerem asta, nu că de treizeci de ani nu ați fost în stare să faceți nimic în privința asta ? Altfel, sigur, taxe, taxe de drum, taxe de pod, accize la combustibil, bani și iar bani ca să se poată pricopsi tot felul de neisprăviți !

Mai are puțin și pleznește. E roșu, a nădușit, ochii bulbucați sunt gata să țuști din orbite. Începe să o ia contabilicește, să îmi arate cine cât a stat la putere. Zice de unii – a trecut pe la ăia. Zice de alții – a trecut și pe la ăia. Mai pomenește de unii – la ăștia e acum. Argumentul, previzibil, e „da’ ăia de ce n-au făcut?”. Râgâie, nădușește, se îneacă în propria flegmă, tușește, mi-e că o să crape. E momentul să-i pun capacul la coșciug.

-Nu, că putem socoti și altfel. Să vedem câte zeci de miliarde de coco am prăpădit, chipurile, pe programele de construcție de autostrăzi, iar după aia vedeam câte avem.

Gata ! E clar că de acum nu ne mai salutăm. Are draci. De ce-l întreb pe el ? I-am întrebat și pe alții. Reacțiile au fost identice. Știu și răspunsul corect. Când ajungi la guvernare obiectivul e să te ocupi de nevoile găștii, nu de nevoile României, că asta are mereu nevoi, nesătula.

Sigur că tema asta, a autostrăzilor a devenit exasperantă, plicticoasă deja, dar tocmai de aia e revoltător că după trei decenii drumurile noastre, care ar trebui să fie primul indiciu al civilizației, arată cum arată. Uitați-vă la șoseaua de centură a capitalei ! În timpul ăsta bulgarii au construit sute și sute de kilometri de autostrăzi civilizate și au în execuție ( nu studii de fezabilitate, ci execuție !) alte sute. Dar noi ne credem mai cu moț, facem mișto de bulgari, ne credem mai ‘oți, mai interesanți, cu ceafa subțire, nu ca ăia.

Infrastructura feroviară e de secolul XIX, infrastructura rutieră ca după război. Adică lucruri esențiale, vitale. Nu mai pomenim de școli, spitale sau alte năzdrăvănii. Orașele noastre arată deplorabil, dar avem festivaluri, chefuri și paranghelii locale pe parale bune. Avem dezbateri televizate despre burta Elenei Udrea.

România nu mai e o țară, ci o proprietate imobiliară plus dezordine. Când lucrurile stau așa cum stau te întrebi cum de mai există susținători ai unora sau ai altora. Și există. Mulți. Gata să sară la beregată pentru ăia ai lor. Aici e problema, nu la gușatul de care pomeneam mai devreme. Elena Băsescu a ajuns europarlamentar (!!!) pentru că au fost destui care au votat-o.

Cred că ne urâm teribil, teribil de mult țara dacă tot ce mai avem de cerut de la politicienii cu care ne cheltuim nervii și votul e să-i belească pe ăilalți. În timpul ăsta lipim buline roșii pe casele noastre.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here