Am fost mereu fascinat de tipul acesta de personaje pe care le socotim obositor de comune, uneori, marginale alteori. Există acolo un soi de primitivă sofisticare (domnul Oximoron e poftit să părăsească incinta) care poate deveni încântătoare dacă investești un țoi de răbdare într-un ceas de taifas. 

Când ne-am cunoscut – sunt mulți, mulți ani de atunci- am aflat că i se spune Moș Benzină. L-am întrebat de ce. 

-Vorba asta mi-a rămas din armată ! mi-a zis. De pe-atunci mi-au zis ăia „moș” și așa a rămas.

Explicația e incompletă, îl întrebasem de ce, nu de când, dar mai mult n-am scos niciodată de la el. Iar cu Moș Benzină conversația se ducea întotdeauna încotro voia el, nu se lăsa cârmit, nici ațâțat, era greu de scos din ale lui. Dacă insistam să-l împing în vreo direcție (cum des mi se întâmpla) și n-avea chef să vorbească despre lucrurile acelea, închidea rapid povestea cu un mormăit „aia-i altă vorbă”. Când însă avea poftă de povestit, vocea lui domoală, ușor răgușită, atingând uneori tonuri înalte pentru a coborî apoi în tonuri grave din care nu se mai urnea cu ușurință, te purta în locuri și vremuri pe care credeai că le știai, dar pe care acum le descopereai cu alt chip și alte frământări.

Odată mi-a zis că e antisemit. Cu un soi de fală în glas, așa deodată a simțit el că trebuie să-mi zică asta. L-am mustrat. Ce poate avea el cu evreii, l-am întrebat?

-Ce? Hă? Care evrei, taicule ? s-a uitat la mine ca la un căpiat.

-Păi, dumneata ai spus că ești antisemit ! l-am certat eu.

-Păi, da ! Antisemit de țigani, taicule ! Ce am eu cu evreii, că învățătorul meu era evreu, Dumnezeu să-l odihnească ! Și tare blând și cum se cade era, că de-aia îi ziceam noi „tăicuțu’ „! Auzi la el ! Ce să am eu cu ovreii ? Ei, ‘tu-i soarele mă-sii !

M-am străduit eu să-i lămuresc ce înseamnă să fii antisemit, dar mă privea de parcă eram venit de pe altă lume. 

-Dumneata ai vorba dumitale, eu o am pe a mea și cu asta basta ! m-a pus la punct.

Pe urmă iar m-am apucat să-l cert zicându-i că e greșit să urască așa, de-a valma, oameni care nu i-au făcut nimic, doar pentru că-s de alt neam cu el. Mă simțeam al naibii de înțelept.

-Care oameni, taicule ? Ce zici mătăluță acolo ? Eu ți-am zis vorba mea, că-s antisemit de țigani, dar nu înseamnă că-i urăsc sau că am ceva cu neamul lor ! Ce te-a stricat azi la cap ? Eu cu ai lu’ Gabor am ce am, că dacă scapă la băutură scoate acordeonul și urlă toată noaptea ca apucatu’, de-ți vine să pui mâna pe par ! Și puradeii lui urlă și ei, pe urmă iese țiganca să-l pizduiască, pe urmă se încaieră și până dimineața o țin tot în zbierat și chiuituri ! Și se îmbată în fiecare seară, lua-l-ar toți dracii de burtos ! Și cu alde Juglea, că i-am prins puradeii la furat și tot el se dădea la mine cu scandal, soarele lui de puturos ! Aia zic eu, nu ce bați dumneata câmpii acolo ! Auzi la el !

Mă înclin a zâmbet, dar și eu le știu pe ale mele. În hol, la intrare are o hartă mare, o hartă politică a lumii pe care Moș Benzină a făcut propriile adnotări (nicio legătură cu adnotările de aici). Peste URSS (harta e mai veche) a scris mare: Hoți. Peste conturul Statelor Unite, la fel, HOȚI – cu majuscule de data asta. Africa e străbătută de la nord la sud de un cuvânt „Ciori” (v-am zis că le știu eu pe ale mele), iar peninsula arabă de altul „puturoși”. China – mulți ai dracu’! Australia – pușcăriași. Germania – națiști (sic!). Iar Marea Britanie – Jigodii. Din punctul acela mic, rozaliu, care ar fi România pleacă o linie la capătul căreia a scris: neisprăviți. De câte ori aduc aminte despre harta asta mă pune repede la punct invitându-mă să-mi văd de treaba mea.

Cel mai mult îi place să-mi povestească despre ziua aia când a „stat de vorbă cu Ceaușescu”. 

-Eu eram bun de gură, dar și bun meseriaș. Asta poate să-ți zică oricine. Așa că m-au pus ăia în față, acolo, în salopetă curată când a venit Ceaușescu la noi, în vizită de lucru cică, în ’70. Îmi ziseseră ăia: „Moș Benzină, să nu faci vreuna de aia de a ta că iese bucluc.”. Am zis ca ei. Și a venit Ceaușescu. Era cu târla după el, ăia toți ghiocei gata să-l pupe-n cur, da’ el nu-i băga în seamă. S-a tot plimbat pe acolo, i-au arătat ăia toate alea, el mai zicea ceva, nu știu ce zicea, că n-auzeam de unde eram. Pe urmă a venit la noi să dea mâna cu câțiva dintre noi. Am dat mâna, i-am zis să trăiți și el mi-a zis „Ce faceți, tovarășu’ ?”. Când l-am auzit că mă întreabă așa, de parcă ne știam, n-am răbdat și i-am zis și eu, așa, cu binișoru’… Așa… Ce ziceam?

-Cu Ceaușescu ! îl ajut eu. Cum i-ai zis dumneata cu binișoru’.

Tace. Se ridică. Intră în casă. Iese cu două pahare cu vin. Vin de al lui, din ăla care „scoate fiara din om și vorba din gură”.

-Îmi dai o țigară ? îmi zice. N-are voie tutun. Nici vin din ăla care scoate fiara din om. Îi dau o țigară fiindcă știu deja, de la el, că doctorii de învață cum să faci „ca să mori încet, încet, foarte încet, dar eu mă grăbesc așa că-i dau dracu’ „.

Trage un fum. Frământă țigara între degete. Își urmează vorba:

-Era după ce intraseră rușii în Cehoslovacia. După ce făcuse el ce făcuse ce făcuse în ’68. Trecuseră doi ani, dar n-apucasem să vorbim de atunci așa că i-am zis: „Tovarășu’ Ceaușescu, nu e bine că vă puneți cu rușii! ” , da’ el îmi zice… Îl știi cum era, așa mic, botos și nu zâmbea și-mi zice serios, rârâit cum era el: „Tovarășe, noi nu suntem de acord cu amestecul în treburili interne ale altor state ! Tovarășii sovietici trebuie să țină seama de părerili partidilor frățești !”. Directorul nostru, care stătea în curul lui Ceaușescu, îmi face semne că am dat de dracu’, da’ Ceaușescu îl vede și zice: „Lăsați, tovarășe, e foarte bine că oaminii muncii se preocupă !”. Pe mine mă zgârmă în cur și-i zic „Să nu vină rușii și peste noi, tovarășu’ Ceaușescu !”. El se încruntă, îmi zice: „România va dăinui !”. Pe urmă flutură din mână cum făcea el, ne zice : „Succes, tovarăși!”. Și a plecat fără să mai dea mâna cu nimeni.  Vreo trei zile am stat căcat pe mine. Mă gândeam că o să mă ia ăia, da’ nimic. După vreo două săptămâni trece directorul pe acolo și-mi zice: „Vezi, Moș Benzină, că lu’ tovarășu’ Ceaușescu i-a plăcut implicarea dumitale !”. Îmi zic, uite dom’le că a vorbit Ceaușescu de mine cu Măruntu, ‘tu-i soarele mă-sii !

După revoluție i-am adus ziare. Se uită, vede poza cu Ceaușescu după execuția de la Târgoviște și zice așa, pentru el:

-Ei, Niculae, Niculae, te-ai dus și tu, soarele mă-sii ! Organili tale, treburile tale interne… ete că s-a băgat ăștia în organele tale interne, soarele mă-sii !

Vorbeam de una, de alta și asculta cu atenție, clipind des și mângâindu-și mustața. Când nu avea cu ce să mă „combată”, spunea „Nu contează, ‘tu-i soarele mă-sii ! Când crăpi, după parastasul de patruj de zile nu-și mai amintește nici dracu’ de tine. 

Într-o iarnă, pe la sfârșitul anilor ’90, m-a sunat, seara, târziu, să-mi spună că i-a adus feciorul telefon mobil. Îmi zice:

-Taicule, de-acum e gata ! Acum că au inventat și drăcăria asta se duce dracului totul. De acum o să curgă cu fleacuri peste noi. Dacă poți vorbi oricând, cu oricine, așa, din drum, atunci ne ducem pământului, că o să ne uite Dumnezeu trăncănind și vorbind fleacuri.

În ultimii ani n-am mai ajuns pe la el, prin fundul acela al Moldovei unde își adunase bătrânețea. Am vorbit tot mai rar. Apoi deloc. Zilele trecute am dat peste băiatul lui, pe o stradă din București. Ne-am salutat, l-am întrebat de Moș Benzină. 

-Tata a murit astă iarnă ! mi-a zis.

Au trecut mai mult de 40 de zile. Și-mi amintesc, Moș Benzină. Toadere, Toadere, te-ai dus și tu !

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here