foto ABC news

Absolut previzibil, întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin a născut reacții isterice exact acolo unde era de asteptat să apară reacții isterice. Deloc suprinzător pentru că, orice observator lucid a putut nota asta, reacțiile astea au fost din timp pregătite, mult mai bine pregătite decât întâlnirea dintre cei doi barosani. La fel de puțin surprinzător, reacțiile, cu toată consistenta lor încărcătură de isterie, au legătură nu cu ceea ce s-a întâmplat ieri la Helsinki, ci cu ceea ce spun istericii de serviciu că s-ar fi întâmplat.

Principala acuzație care i se aduce lui Trump, desigur, neformulată explicit de vreunul dintre nervoși este aceea că în doar câteva minute a spulberat uriașa investiție a sistemului în demonizarea lui Putin. Putin nu e un inocent, nimeni nu-l compară cu Dalai Lama, dar uriașa mașinărie de dezinformare care trudește de niște ani la demonizarea sa a reușit, performanță cu adevărat remarcabilă, mai ales să își distrugă propria credibilitate. Și e aceeași mașinărie care, de ceva vreme, l-a luat în colimator și pe Trump. Știm cine e Trump, nu e loc de surprize, nici de mari revelații, la fel cum știm foarte bine cine e Putin. Și tocmai asta e problema propagandei, că știm. Ca atare se consumă multă energie în hiperbole, minciuni și manipulări grosiere pentru ca ceea ce știm să semene cu ceea ce vor alții să știm. Să le luăm pe rând.

Trump

Trump e, fără îndoială, un personaj mai degrabă primitiv și, în ciuda a ceea ce se spune despre el, extrem de previzibil. Paradoxal, i se reproșează că, de fapt, ar fi, tocmai, extrem de imprevizibil. Greșit. E un vanitos care funcționează după o logică simplă: dacă e periat răspunde cu periuțe, dacă e luat la tăvălit explodează și își pierde măsura. Asta e tot. Nu îi lipsește inteligența sau spiritul practic și crede că totul e tranzacționabil, că orice problemă poate fi soluționată ca o afacere, cu o tranzacție. Calculele cu sumă zero sunt de neînțeles pentru el.

Are un exces de încredere în sine – nu întotdeauna justificat- așa că se bazează mai mult decât ar fi înțelept pe improvizație, pe intuiție, ieșind din scenariul dinainte scris, lăsându-și gura să trăncănească și scăpând prostii pe care, nu de puține ori, nu le crede cu adevărat, dar pe care le dă din goarnă sub impulsul unei porniri de moment.

Trump are opțiuni conservatoare în multe privințe, reușind să fie liberal în alte privințe. Pentru că nu aderă, în mod real, la nicio ideologie. Sau, mai bine spus, își construiește propriul sistem ideologic, pe care îl cârpește din mers. Are însă un sistem de valori din care nu iese, din care nu poate fi clintit. Politica lui e una în care interesele unei oculte guvernări globale nu există, iar înțelegerile se fac pornind de la interesele particulare ale partenerilor. E un inamic declarat al globalizării și al establishement-ului, ceea ce îl poate face interesant, dar  vanitatea și egocentrismul îl împiedică să fie eficient în lupta cu reprezentanții sistemului. Știe să-și facă aliați la fel de bine cum știe să își facă inamici.

Electoratul lui este extrem de loial, apreciind disponibilitatea lui pentru înțelegeri în locul eternei logici a confruntării. Politica lui economică a adus America într-un loc bun, relativul succes în politica externă i-a dat dreptate în multe privințe.

Putin

Putin e, pentru publicul occidental, într-o prea mică măsură proprietarul propriei imagini. Lucid, extrem de inteligent, imperturbabil, nu poate fi scos din pepeni. Are obiective și le urmărește cu calm și stăruință. E un excelent comunicator. În Rusia se bucură de o excepțională popularitate și pe bună dreptate. După prăbușirea din perioada Elțîn, când Rusia devenise o ruină, a reușit să pună economia în mișcare, aducând-o la un nivel de relativă prosperitate. În același timp a făcut, din nou, din Rusia o putere semnificativă.

Este extrem de calculat, dă mereu senzația că are dinainte pregătite multe mutări viitoare. Experiența de fost spion e mai mult decât vizibilă. A reușit să dezvolte o relație specială cu China, să readucă alături importante foste republici sovietice și să construiască, pornind de la BRIC; un interesant sistem de alianțe.

Toate astea l-au transformat în inamicul de serviciu. Elțîm era nostim, pentru că era mereu beat, corupția (pe care altfel, declarativ, occidentul o disprețuiește) atinsese cote înfiorătoare, iar Rusia era vândută la bucată. Rusia prăbușită era simpatică, pentru că marii jucători globali puteau începe să facă socoteli fără a mai fi incomodați, dar mai ales pentru că uriașele resurse ale Federației Ruse păreau accesibile, gata de a fi transformate în profit scutit de impozit. Apoi a venit Putin și lucrurile s-au schimbat.

Dacă acum câțiva ani Obama, Pelosi sau Clinton îi reproșau lui Romney că e încremenit în epoca războiului rece atunci când pomenește de confruntarea cu Putin, astăzi aceeași gargaragii au cârmit-o, pentru că sistemul are nevoie de un inamic de serviciu care să îndeplinească niște condiții importante:

-să fie îndeajuns de puternic pentru a stârni teamă

-să fie acolo cât mai mult timp pentru ca investiția în demonizare să fie profitabilă

-să nu fie ușor de clintit, tot pentru ca investiția să fie profitabilă.

Iar Putin bifează toate condițiile. În lipsa unui inamic de serviciu e greu de explicat de ce SUA au nevoie de sute de baze și instalații militare în lume, de ce e nevoie de un gigantic buget militar, de NATO și de împărțirea lumii în blocuri. â

A mai rămas ceva. Crimeea. Istoricește (argument care nu interesează multă lume) a fost a Rusiei. De jure, ca în cazul Kosovo, a fost un referendum. Ocuparea de către Rusia a fost o demonstrație de forță, iar din perspectiva dreptului internațional e mult de discutat. Lucrul care a enervat cel mai mult occidentul a fost însă sfidarea lui Putin, care a demonstrat că și Rusia își poate impune interesele cu forța, atunci când vrea, mai ales când demonstrează, în același timp, că cel care intră în jocul Occidentului (Ucraina), mizând pe garanțiile oferite de Vest, plătește scump.

Întâlnirea de la Helsinki

Extrem de oportun, chiar în ajunul întâlnirii de la Helsinki, comisia Muller dă publicității (după un an și multe luni de învârtit în jurul cozii) un act de acuzare care stabilește că niște ruși și-au băgat coada în alegerile din SUA. Lucru perfect credibil, interesant e doar momentul ales. Cât despre acuzația de intervenție în politica internă, din România guvernată de ambasade asta pare cumva.

Ce i se reproșează lui Trump?

Că a fost politicos cu Putin. Iar Putin a fost politicos cu el. (la CNN a existat un personaj care a enunțat explicit acest reproș). Bun, deci politica externă ar trebui făcută asftel: șefii de state se întâlnesc ca să se insulte. De reținut.

Că a făcut înțelegeri cu Putin care trădează interesele americane. Nu știm ce înțelegeri s-au făcut. Nici cei care vorbesc despre asta nu știu, dar asta, firește, nu incomodează. Ce știm e că Trump a refuzat să recunoască anexarea Crimeei, că nu există o înțelegere pe problema iraniană, că există un diferend pe comerțul cu gaze. Restul sunt fabulații.

Un reproș justificat este acela că între serviciile americane de informații și Putin, a ales să-l creadă pe Putin. Sigur, aici Trump are niște scuze. Mai întâi pentru că orice punere în discuție a alegerilor din 2016 înseamnă pentru vanitosul Trump o punere în discuție a solidității victoriei sale, iar asta pentru el e de neacceptat. Are și argumentul că fix acele servicii de informații au lucrat împotriva lui în campania electorală, iar liderii acestora sunt acum audiați în Congres tocmai în legătură cu onestitatea și legalitatea acțiunilor lor. Dar chiar și așa, nu avea să spună asta. Or aici a scăpat grav dârlogii, tot delirul lui despre servere și Hillary Clinton fiind nu doar deplasat, dar de-a dreptul prostesc. Trădare? Sigur nu. Prostie? Da. Când, așa cum am zis, ieși din scenariu și te lași dus de gură, se ajunge și aici. Intervenția rușilor în alegerile din SUA pare a fi ceva credibil, iar Trump putea recunoaște asta.

Că nu a avut o atitudine de forță în fața lui Putin. O astfel de îmbățoșare nu i-ar fi folosit la nimic, dar e adevărat că a existat un exces de curtoazie care părea să-l stânjenească și pe Putin.

Concluzii

Reproșurile care i se aduc lui Trump nu sunt lipsite de temei, dar păcătuiesc printr-o grozavă exagerare. Adevăratul motiv de enervare este că Trump se încăpățânează să creadă că poate face politica pe care o crede el utilă, nu cea care i se cere de către un establishement necruțător. O relație bună între cele două puteri e un lucru bun pentru toată lumea. Doar că asta ar însemna un succes pentru Trump, or așa ceva e de neîngăduit.

Nu pot să nu mă gândesc la servilismul lui Iohannis, pe peluza de la Casa Albă, la yes-yes-yes-urile lui Cioroianu și, în general, la cele 3 decenii de servilism ale politicienilor români în fața străinătății.

Trump, care s-a descurcat bine în unele situații, și-a dat în petec. Și asta nu poate rămâne nesancționat, dar e o distanță uriașă între ceea ce ar trebui să fie o reacție legitimă și propaganda nerușinată. Și mai e ceva. Anul electoral. Pentru democrați prostia lui Trump e mană cerească și vor folosi asta pentru a încerca să mai tragă puțin oxigen în nări într-un an electoral care începea tot mai mult să pară că le scapă. Mașinăria de propagandă va vântura prostia lui Trump multă vreme. Unii republicani (doar cei care anul ăsta nu merg la realegere, pentru că ăștia au nevoie de Trump și electoratul lui) vor folosi ocazia pentru a își aerisi și ei patriotismul. În rest, business as usual.

Există un singur risc. Acela ca Trump să își dorească să demonstreze că e un „bun patriot” și să caute o confruntare care să arate asta. Iar asta poate însemna multe vieți și multe nenorociri, dar pentru SUA, de multă vreme, războiul e o sculă utilă în politica externă.

Pe scurt, încă o dată, cel mai mare inamic al lui Trump rămâne Trump. Problemele lui nu sunt date de ceea ce face (aici poate chiar merita laude), ci de ce scoate pe gură. Iar când, după atâtea pocinoage, tot nu pricepi asta, e clar că meriți niște șuturi.

P.S. Imaginile de mai jos (pot găsi multe altele) pot fi utile în context.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here