Ca de obicei, America stîrnește pasiuni și polarizează puternic.

Azi, de ziua națională a Statelor Unite, unii români își varsă oful și amarul pe excesele imperialiste de care aceasta dă dovadă în relația cu statele mici, y compris România. Fie sînt din cei care pur și simplu sînt supărați pe americani, fie sînt din cei dezamăgiți pe parcurs, din categoria “v-am așteptat atîta timp cît a fost comunismul, iar acum că în sfîrșit ați venit, parcă nu ne place ce vedem de la voi”.

Alții, din contră, scot în evidență felul în care fără Statele Unite țările post-comuniste n-ar fi avut în vecii vecilor șansa să iasă de sub influența celuilalt imperiu, cel rusesc, și pun pe seama alianței militare cu SUA (NATO) felul în care societatea românească a avut prilejul să se dezvolte în ultimele două decenii.

Și în acest caz avem nuanțe. De la cei care îmbrățișează valorile americane cu un entuziasm demn de o cauză mai bună la cei care sînt ușor precauți în relația cu America, dar preponderent pozitivi și recunoscători.

Evident că e o banalitate să spunem că adevărul, cel mai probabil, se află undeva pe la mijloc. Americanii nu sînt nici îngeri, nici diavoli. Același lucru îl putem spune și despre diversele administrații americane din ultimul timp care au definit relația României cu SUA.

Americanii nu ne vor nici binele, nici răul. Relația dintre state este de cele mai multe ori guvernată de interesul propriu. Tot interesul propriu este și cel care acționează în acest caz. Și interesul propriu american. Și interesul propriu românesc.

În momentul de față România este una din țările post-comuniste aflată într-o structură din ce în ce mai bine închegată de interese statale convergente în această zonă geostrategică, structură țesută în jurul celor două mari organizații supra-statale occidentale: UE și NATO. Cu bunele, cu relele, cu limitările, cu beneficiile, dar și cu responsabilitățile unei asemenea situații.

Subiectul gazelor din Marea Neagră este cel mai recent dintr-un șir de subiecte de preocupare publică ce funcționează pe post de revelator al părerilor românilor despre America.

Unii se dau cu fundul de pămînt că dăm gazul pe gratis și vai ce catastrofă va fi, mai bine lăsăm gazele acolo în străfundurile geologice, să aibă nepoții și străstrănepoții noștri ce să facă cu ele.

Alții, din contră, se dau cu fundul de cer și arată că avem o resursă recent descoperită care e păcat să nu fie exploatată, dar că fără americani nu putem neam de neamul nostru să scoatem gazul de acolo, căci ne lipsește tehnologia, ne lipsește capitalul și, în plus, dacă n-ar fi americanii să ne păzească de cel viclean, ar veni rușii și ne-ar lua gazul de sub nas.

Dintr-o dată, toată lumea se pricepe la explorări, exploatări, extracții, conducte, chimie, hidrocarburi, geologie și geostrategie. Cum se întîmplă de obicei în România, mașina de zgomot a început huruiala și toți ne străduim să contribuim la vacarm, fără să ne pricepem de fapt la subiect.

E ca în bancul ăla pe care nu vi-l pot spune aici, cu soțul, soția, fiica și fiul, că facem breaking news. “Vezi, tată, în teorie sîntem cu toții bogați. În practică, însă, avem…” Teoretic sîntem cu toții o țară de specialiști. Practic, de fapt singurul lucru care rezultă este cum ne ducem toți după fentă. Cît de ușor ne ducem după strigăt, după indignare, după entuziasm.

După, de fapt, campanii de presă. Ies unii în piața publică și strigă în megafon: „GaaaaAAAAAlllbeeEEENNN”. Și noi toți începem și strigăm Galben. Ce culoare frumoasă. Singura culoare frumoasă de pe lumea asta. Pe urmă ies alții și strigă la fel de pătimaș: „VeeeEEErrrDEEEE!”. Și evident că atunci verdele este singura și unica variantă. Dă-l dracu’ de galben, cum de nu ne-am dat seama că verdele e de fapt soluția.

Încă un semn că va fi o pîine de mîncat mult timp de aici înainte pentru cei care din asta trăiesc: din ambalat mașina de zgomote și din scos un ce profit din stîrnirea mulțimilor și din gestionarea patimilor.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here