Amicul V. e genul acela de personaj despre care, dacă nu l-ai cunoaște, dacă nu i-ai vedea spuma de bere de pe mustață, ai fi tentat să spui că e doar o nostimă plăsmuire a unui colportor de anecdote. Nu se risipește în conversații anapoda, nu investește în dileme inutile și nu se lasă sedus de șprițuri ideologice ori geamparale morale. V. operează cu certitudini. Dacă nu le are, înseamnă că nu-i trebuiesc.

N-ai să-l vezi stând la poză, în postură contemplativă, cu mâna la falcă. Cel mult cu mâna la halbă. Nu citește presa. Are bune motive:

Ce-mi trebuie, tati? De la ăia nu afli ce te interesează. Afli doar ce-i enervează pe ei și cu cine au fost la șpriț.”

De fapt, omul are propria lui teorie despre mersul gazetăriei. „Tati, dacă vrei să afli de ce scrie unu’ ce scrie, află unde lucrează nevastă-sa!”

Cum spuneam, amicul V. le știe pe ale lui, iar când vine vorba despre politică  are în garaj propria metrologie cu care evaluează, rapid și limpede, orice. Dacă vine vorba despre discursul/zicerea/afirmația nu știu cărui politician, explicația e simplă:”Ăla e jobul lui, să mă convingă!„. Când încerci să afli dacă respectivului politician i-a ieșit, vine și răspunsul: „Nu, tati! Ăsta e jobul meu, să nu mă pun botul!„. De ce nu se lasă convins? Simplu: „Hai, tati, ce naiba! Asta nu e politică, e karaoke! Nu-i vezi? Vin și râgâie toți aceleași texte, niciunu’ n-are voce, da’ toți cred că la matoleală merge și așa!„.

Când încerc (am naivitățile mele și nici măcar nu-mi caut leac) să-i vorbesc despre dificultatea de a opta pentru o cale sau alta, îmi curmă inventarul argumentelor și contra-argumentelor cu o logică de necombătut:”Mofturi, tati! Ce atâtea socoteli și întrebări? Alegi o tabără și ăia sunt ai tăi! Și gata! Dai cu banu’ că e tot aia! Altfel te ia de cap!” . Încerc să combat simplismul soluției lui și mă pune la punct:

„Tati, ești copil! E ca la galerii, nu vezi? Așa fac ăia de la galerii! Zbiară, răgușesc, fac roșu în gât, da’ ei sunt doar masă de proteine! Când te uiți la ei se ambalează, dau în dambla, îi auzi că zic „avem meci cu cutare”, de parcă joacă ei! Rahat, ei doar toacă banii pe drumuri, răgușesc zbierând și dau în icter de oftică. Ăia care joacă sunt deja la curve și șpriț, că ei iau banu’ indiferent dacă pierd sau câștigă. Te-ai prins?”

Discuțiile despre opțiunile ideologice sunt rezolvate rapid: „Un rahat! Nu contează ce muzică îți place ție! Când intri în cârciumă asculți ce cântă lăutarii! Dacă ești tâmpit, te duci, dai francu’ lăutarului și-l pui să-ți cânte ce vrei tu. Dar orice Led Zeppelin o să-i ceri tu, tot a lăutărie o să sune!”

Amicul V. nu e superfical, cum ar putea părea din prea succinta mea descriere. Nici nu e genul de personaj care dă o vorbă adâncă pe un calambur ieftin. Doar când vine vorba despre politică simplifică lucrurile până la limita care e, pentru el, suportabilă. „Nu cred, tati, nici în ciumă roz, nici în revoluții vernil sau mișcări turcoaz! Nu mă interesează ce vrea ăla să-mi vândă. Mă uit la el să văd ce a făcut până atunci și-mi dau seama ce e în stare să facă și mai departe. Aia e tot.”

Uneori se mai lasă dus de năduf. Îi trece repede, pentru că, evident, n-are rost. Are propria explicație pentru starea în care ne aflăm. „Tati, noi am dat-o greșit la revoluție! Ne-am grăbit repede să ne urcăm în bărci, cu ăia, cu ăilalți. Înainte să întrebăm unde merge barca. Dar mai ales i-am belit pe comuniști și am uitat de ăia care chiar trebuiau beliți. Comuniștii erau niște tembeli vai de  mama lor. Nu activiștii nădușiți, cu cravată de poliester, care se căcau pe ei de frică dacă nu reușeau să termine treaba la timp, că venea Dincă să-i ia la șuturi, trebuiau beliți. Nu, tati! Ăia meritau un șut în cur și trimiși la muncă. Da’ noi ne-am luat cu jos comnismul, de fraieri ce suntem, și am uitat de securiști. Și ăia au devenit stăpâni azi. Peste tot. Ei sunt miliardarii, ei sunt statul, ei sunt presa, ei sunt justiția. Noi am rămas ca blegii, ne uităm la vitrine și așteptăm să aflăm pe cine trebuie să înjurăm azi!”

I-am zis că scriu despre el. „Ce să scrii?” mă întreabă. „De bine” îi răspund. „Bine, da’ să nu-mi pui poză!”.

 

 

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here