Privind zilele astea la meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, nu mă pot împiedica să trag următoarele două concluzii cît se poate de sociologice despre felul în care fotbalul oglindește vremurile în care trăim.

În primul rînd, avem de-a face cu o democratizare a fotbalului. Nu mai e ca pe vremuri, cînd echipele mari erau mari și era inevitabil să le bată pe alea mici – cum încă se mai întîmplă azi în rugby, de exemplu. Nu. Azi anything goes. Echipe mari care sughit în fața echipelor mici. Echipe mari care se împiedică inexplicabil. Echipe mari care dau rasol. Germania care și-o ia de la Mexic. Japonia care învinge Columbia. Brazilia care se împiedică de dintotdeauna mediocră Elveție. Argentina care nu reușește să învingă minuscula Islandă – Hu!. Anglia care era să dea rasol cu Tunisia – mă rog, în cazul Angliei dintotdeauna a fost așa. E un proces care vorbește despre nivelarea resurselor și know how-ului la nivel global. Plecăm de la ideea că din punct de vedere biologic resursele de talent fizic sunt oarecum egal distribuite între diversele țări, doar cu o anumită favorizare a țărilor foarte numeroase, din motive stric statistice, de numere foarte mari. Diferența dintre echipele bune și mai puțin bune este de regulă dată de resursele financiare implicate, cât și de metodologia de joc – antrenori, alți tehnicieni, metode de joc.

Ei bine, felul în care în momentul de față echipele teoretic mic pun din ce în ce mai mult probleme echipelor mari vorbește întocmai despre această egalizare de șanse non-biologice de pe terenul de joc. Antrenori, metode de joc, programe de antrenament, softuri, substanțe folosite. Al doilea lucru pe care îl remarcăm, și care merge de fapt mînă în mînă cu procesul de democratizare, este cel de cădere în mediocritate. Din ce în ce mai des avem de-a face cu meciuri terne, jucate cu mare efort și dedicație, dar care din punct de vedere al tehnicii de joc, al spectacolului sînt un mare fîs. Ori îmbătrînesc eu și percep altfel realitatea, ori s-au închis fabricile care fabricau jucători de-alde Zico și Socrates și Platini și Rummenigge și van Basten. Cele două procese, după cum spuneam, merg mînă în mînă. Acest lucru nu se întîmplă doar în fotbal, ci și în alte domenii. În presă. În politică. În educație. În producția de bunuri de larg consum. Presa, bunăoară, este beneficiara unui val imens de democratizare, datorat irupției Internetului în viața noastră de zi cu zi, care a dus la scăderea dramatică a barierelor de intrare în domeniu. Această scădere a barierelor de intrare a dus însă la o scădere la fel de dramatică a calității personalului din domeniu, a felului în care informația este monetizată, transformată în bani, și a calității actului de presă în general.

Trăim vremuri în care mulți dintre noi simțim că lucrurile cad într-o bălteală și aproximativitate supărătoare. Calitatea multor domenii profesionale lasă de suferit. Standardele de calitate s-au schimbat. Mulți dintre noi consideră că au căzut dramatic. Fotbalul nu avea cum să scape din această morișcă a vremurilor.

Facebook Comments

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here