Oameni buni, noi, ca tânără de tot civilizaţiune urbană şi, mai abitir, de-abia mijiţi într-o spârcâială de economie de piaţă avem habitudini modeste şi de început. Cum ar veni şi ticul acesta haiducesc de monetă sau monedă sau belet de bancă sau bancnotă. Parale, lovele, biştari, parnosul, mălaiul, molozul şi nu vedeţi ce bogăţie de termeni pentru un singur referent ? Înainte vreme, pe timpii copilăriei mele la bloc, banii erau un soi de moft, de obiect de colecţie, de distracţie pitorească. Sau, cel mai adesea, de semnal, căci o dată pe lună, când lua taică-meu leafa apăreau pe masă muşchiul ţigănesc, icrele ( se găseau la Delta Dunării sau la Beldiman sau la Operă, sub formă de sandvişuri, căci mergeam la concertele-şcoală! ), caşcavalul de Dobrogea, brânzeturile, măslinele, tortul de amandină şi alte bunătăţi. Portocalele şi bananele le asociam mereu cu iarna, că pe atunci se importau, nu se găseau pe toate tarabele şi pe toate gardurile, ca acum. Nici obiceiurile nu prea semănau, că bunăoară în momentul vorbirii toată lumea de a mai lucrat ceva prin Italia sau Spania cumpără cu ghiotura banane, mere, kiwi de la magazinele de mare suprafaţă, nu merge în piaţă ( nu mai punem că şi fructele şi legumele de acolo tot de la en-gros sunt luate ! ) şi îşi începe dimineaţa cu nelipsita cafea. Până şi măturătorii de la Supercom ( la ăştia suntem noi abonaţi, că de Rosal sau Rasub sau de Prigoană mi-e scârbă să şi pomenesc ! ) trec mai întâi pe la automatul de cafea de la buticul din colţ. Dintr-o lume unde economia nu prea exista, salariul era mai degrabă un vehicul social şi unde banul avea de cele mai multe ori o valoare simbolică, am pătruns într-un mărăciniş a cărui ieşire e greu de dibuit şi unde singurul etalon moral, social, politic, cultural chiar este banul.
Dumneavoastră mă întrebaţi ce poză de scriitor contemporan aş pune pe un ipotetic bilet de una mie lei noi. Şi moi, că alde Isaurescu, la câtă minte şi la ce consilieri de la Scânteia Tineretului are, a inventat banul de plastic. Fireşte, pe cel mai valoros bilet de bancă aflat în circulaţie se găseşte poza lui Eminescu. Momentan, cele mai infatigabile embleme naţionale sunt, aţi remarcat cu siguranţă, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase. În vremea din urmă mai apare aici o ambiţioasă tânără din Constanţa. Sportivii citaţi fac reclamă la telefoane mobile, biscuiţi, bănci, partide, ceasuri, maşini de lux etc, ba până şi la celebra colecţie Biblioteca pentru toţi, pe care foarte bine a făcut că a reluat-o „Jurnalul Naţional” pe vremea lui Tucă! Chiar şi ultimele reclame îi învârtesc tot pe sportivi, pe Doroftei, pe Bănel Nicoliţă, Cristina Ponor. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, sunt şi aceşti performeri nişte faţete ale reuşitei, nimic de zis, dar statuie trebuie să aibă Mihai Bravul, Ştefan cel Mare ori Matei Corvinul, cum zice şi strofa din imnul naţional ! Unde mai este pomenit Traian ! Statui merită Eminescu, Brâncuşi, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Arghezi, Cuza, Călinescu, Enescu, Blaga ş.a. Într-o Europă unde simbolurile naţionale nu sunt încrustate decât pe monedele de unul şi de doi euro, plus subdiviziunile aferente, nu ştiu, zău, la ce vă aşteptaţi ! Sincer, literatura română contemporană nu cred să aibă , deocamdată, un scrietor de nivelul lui Kadare, ca să ne limităm la spaţiul nostru ! Nu atât valoric, cât mai degrabă ca reprezentare, ca mediatizare. Şi albanezul citat este un soi de Dino Buzzati, adică un Kafka de mâna a doua!
Răspunzând cu oarece umor la provocarea dumneavoastră, cel mai indicat ar fi ori să nu se dee nici o poză clară, să hie aşa, ca la facebook când lipseşte fotografia, ori să se execute un portret din mai mulţi autori, fruntea de la Cutare, bărbia de la Cutărescu, ochii de la Cutăreanu, carura, umerii de la Cutarovici şi fundalul cu Ateneul, Columna sau, mai ştii, Tropaemul de la Adamclisi ! Un fel de inorog sau de animălescu imaginar. Un hipopotalamus, de pildă! Frumos ar mai fi şi călăreţul trac sau o mănăstire bucovineană sau Ovidiu acela, care a născut cândva un roman liric şi un Goncourt refuzat… Dacă este vorba despre un scriitor contemporan, apoi musai să fie gata mort pentru a nu produce atacuri de panică şi de invidie, dar poate cel mai indicat ar fi un monument naturel sau vreo floricică specifică şi foarte mică.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here